Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campioana s-a impus la scor la Brăila

Publicat in Vocea Brailei, luni 13 mai 2013 ·

* HC Dunărea va juca pentru locul al treilea miercuri, la Zalău

HC Dunărea a pierdut la scor, 24-34, la ultima sa reprezentaţie în faţa propriilor spectatori în acest campionat, însă adversara sa a fost una de calibru, Oltchim Rm. Vâlcea, multiplă campioană naţională şi semifinalistă în acest sezon a Ligii Campionilor.

Înaintea acestei partide s-au făcut multe speculaţii în privinţa lotului pe care formaţia vâlceană îl va alinia în acest joc, brăilenii au sperat că Oltchim, având sacii în car, va miza pe generaţia tânără, însă oltencele şi-au respectat blazonul, au venit cu prima garnitură şi s-au impus la un scor categoric. HC Dunărea îşi va juca acum şansa de a încheia campionatul pe podium miercuri după-amiază, la Zalău.

Gruparea pregătită de Cristian Preda şi Viorel Alexandru a ţinut pasul cu adversara sa doar 21 de minute. Oltchim s-a detaşat rapid la două goluri, Perianu a redus din diferenţă , iar în minutul 7, după două reuşite ale Alinei Horjea, scorul a redevenit egal, 3-3. Echilibrul a persistat până în minutul 21. Atunci Crăciun a marcat şi s-a consemnat ultima egalitate, 10-10. Gazdele ar fi putut să preia conducerea, dar au ratat, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi de partea cealaltă pentru că Jovanovic şi-a fructificat şansa de a înscrie şi şi-a adus echipa în avantaj. Oltchim a reuşit apoi o serie de cinci goluri consecutive, a mai transformat o aruncare de la 7 metri prin Brădeanu şi la pauză conducea cu 18-12.

Partea secundă a început la fel, cu două goluri înscrise de oltence, HC Dunărea, susţinută de peste 1500 de spectatori a replicat şi a marcat de trei ori la rând. Brăilencele au mai reuşit odată să se apropie la cinci lungimi de adversarele lor în minutul 50. Gazdele au înscris însă o singură dată în ultimele opt minute şi Oltchim s-a impus cu 34-24.

HC Dunărea poate încheia însă sezonul pe

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 7 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 8 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 9 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 6 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 9 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 10 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Uniunea Studenţilor din România îi cheamă pe George Simion şi Nicuşor Dan la o dezbatere cu tinerii: „Nu ne-aţi invitat voi, aşa că o facem noi”

HotNews acum 8 ore
Uniunea Studenţilor din România lansează celor doi candidaţi finalişti în alegerile prezidenţiale din 18 mai, George Simion şi Nicuşor Dan, o invitaţie de a participa la o dezbatere publică la care să fie prezenţi tineri şi studenţi. „Nu ne-aţi invi

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

4°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°