De acreditare depinde, din 2015, contractarea serviciilor, tot de acreditare va fi legat blazonul unui spital, doar că procedura prin care trebuie să treacă fiecare unitate sanitară în parte, primele chiar în acest an, este percepută ca un examen de temut.
Spaţii de alimentaţie publică pentru pacienţi şi aparţinători, punct de comercializare reviste - ziare, capelă, oficiu de informaţii, grup sanitar propriu pentru saloanele cu 1 - 2 paturi şi pentru saloanele cu mai mult de 4 paturi, chestionare privind gradul de satisfacţie în cazul bolnavilor, dar şi în cazul salariaţilor, circuite funcţionale avizate sanitar, saloane care respectă limita de cubaj, de asigurare a temperaturii optime, orientate astfel încât lumina naturală să nu creeze pacienţilor disconfort etc. Sunt itemi „simpli” care se regăsesc atât în ordinul ministrului Sănătăţii privind procedura de autorizare a spitalelor, dar şi, sub o altă formă, în procedura de acreditare a spitalelor, prin care, până cel târziu în 2015, toate spitalele trebuie să treacă. Fără acreditare, un spital nu mai poate încheia contract de furnizare servicii medicale şi, implicit, nu poate fi finanţat de CJAS, pe de altă parte, fără autorizaţie sanitară, niciun spital nu poate intra în procedura de acreditare.
Toate spitalele din judeţ, la acest moment, sunt autorizate sanitar cu plan de conformare. Toate au termen maxim de realizare cinci ani pentru cele mai grele dintre obiectivele din planul de conformare şi termene mai scurte pentru altele, însă acreditarea presupune mai mult. Mult mai mult, spun şefii spitalelor, care au format comisii pentru îndeplinirea obiectivelor de acreditare. Cel mai apropiat termen îl are Spitalul Municipal Caracal, care va fi evaluat în vederea acreditării în iunie anul acesta, se pregăteşte pentru acelaşi obiectiv, cu termen în trimestrul III, şi Spitalul de Psihiatrie - Cronici S