Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Gunoiul de pe strada Predeal, motiv de scandal

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 14 mai 2013 ·

Trei familii care locuiesc pe strada Predeal, în zona Parcului Nicolae Bălcescu din Focşani, spun că s-au trezit cu o groapă de gunoi vizavi de casele lor, după ce în zonă a fost depozitat mai mult pământ. În opinia lor, de vină sunt vecinul lor Neagu Nistoroiu, fostul viceprimar al oraşului, care ar fi depozitat acest pământ, şi autorităţile locale, care nu se implică. „Suntem ca pe timpul lui Antonescu, suntem trei familii care stăm acolo şi au venit şi ne-au adus şi găini moarte şi tot felul de gunoaie. Nu ştim cine vine, că vin noaptea. Prima dată Nistoroiu ne-a adus pământul acolo, iar noaptea se aruncă gunoi. Am fost şi la viceprimar şi nu s-a întâmplat nimic”, spune Maria Croitoru, locatară pe strada Predeal.

Mai grav este că vizavi de zona transformată în rampă de gunoi este amplasată Grădiniţa nr. 23, iar copiii care ies în curte să se joace trebuie să suporte, mai ales vara, un miros greu de descris. Contactat telefonic, fostul viceprimar spune că lucrurile stau cu totul altfel, iar respon-sabili de gunoiul aruncat sunt chiar cei care reclamă. „Este o minciună, nu eu am pus pământul acolo. El provine de la o casă care era acolo şi care s-a degradat singură. Hoţul strigă hoţii când este prins în tren fără bilet, pentru că de fapt ei sunt cei care aduc gunoiul acolo, nu altcineva. Au aruncat plăpumi pe care le folosesc să doarmă şi tot felul de gunoaie. Credeţi că mie îmi convine să stau cu gunoiul lângă casă? Şi eu cât am fost viceprimar le-am curăţat de nu ştiu câte ori zona, dar nu ai ce să le faci pentru că aruncă în continuare gunoi”, ne-a declarat Neagu Nistoroiu.

De situaţie nu sunt străini nici angajaţii Direcţiei de Dezvoltare care spun că în ultimii ani au strâns de cel puţin patru ori gunoiul. „Acolo este un focar de infecţie. Singura soluţie cred că ar fi să punem camere de supraveghere, că altceva nu se mai poate. Ultima dată am

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Cod roşu de grindină şi vijelii în judeţele Iaşi şi Neamţ

BusinessMagazin acum 20 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o avertizare cod roşu de vijelii şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi.

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum 25 minute
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

Wizz Air, anunț de ULTIMĂ ORĂ! Compania suspendă zborurile către o destinație de lux, adorată de români, începând de la 1 septembrie 2025

Cancan acum 16 minute
Wizz Air face o schimbare majoră și renunță la zborurile către o destinație de lux apreciată de români. Compania low-cost din Europa a decis să se concentreze din nou pe piețele din Europa Centrală și de Est. Wizz Air este una dintre cele mai mari c

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 3 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Dolj: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a ameninţat un poliţist / Agentul fusese chemat deoarece bărbatul respectiv avea un conflict cu soţia sa

News.ro acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj pentru 24 ore, după ce a provocat un scandal şi s-a certat cu soţia sa, iar apoi l-a ameninţat pe poliţistul chemat să calmeze situaţia. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/31°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°