Fiindcă şi eu însumi am fost păţit, îmi vine să cred că puţini dintre dumneavoastră aţi avut norocul de care a avut parte o doamnă, duminică, la Nedeia Paroşană.
Cel care
a găsit un telefon mobil Nokia a fost Rareş, fiul de şase ani al viceprimarului Cristian Merişanu. Băieţelul l-a zărit în iarbă, în şanţul de lângă clădirea căminului cultural. Normal că, având în vedere că, încă de la trei-patru ani, copiii umblă cu astfel de scule, Rareş şi-a dat seama imediat ce-i obiectul pe care l-a găsit.
L-a luat,
l-a dus la maică-sa şi i-a explicat care-i treaba. Doamna Dana Merişanu (în poză) a găsit imediat soluţia, pentru a da de persoana care pierduse telefonul. S-a uitat în agenda aparatului şi a sunat la ultimul număr apelat de către proprietarul aparatului. Nu i-a răspuns nimeni. A încercat la un altul şi a avut noroc. Da, telefonul este al doamnei Simona P.
De aici încolo
a fost poezie, vorba aceea. Viceprimarul nu a trebuit să întrebe mult, până să o afle pe doamna cu acest nume. Mai ales că, între timp, doamna respectivă fusese rugată, şi la microfon, să se prezinte, pentru o problemă care o priveşte direct. În fine, totul s-a terminat cu bine. Dar cred că întâmplarea ar fi avut acelaşi sfârşit şi dacă mobilul pierdut ar fi fost găsit de către oricare altcineva de la nedeie.

L-