Stimate domnule ministru,
Într-un moment în care problemele sistemului educaţional românesc sunt foarte mari, într-un moment în care statisticile la nivel de ţară se arată deosebit de îngrijorătoare pentru noi la indicatorii legaţi de rezultatele şcolare ale elevilor şi, mai ales, de rata abandonului şcolar, faptul că Ministerul Educaţiei Naţionale contribuie la adâncirea acestei crize a educaţiei constituie deja un fapt absolut inacceptabil.
În acest context, am aflat cu stupoare că în judeţul Hunedoara, din care face parte şi Colegiul pe care-l reprezint în Parlamentul României, elevii nu şi-au mai primit dreptul cuvenit la decontarea biletelelor de transport spre şi de la şcoală, fiind nevoiţi astfel să se deplaseze, în multe cazuri, pe distanţe de până la 50 de kilometri către şcoală, pe bani proprii. Având în vedere faptul că foarte mulţi copii provin din familii cu venituri modeste, acest aspect este în măsură să contribuie la creşterea absenteismului sau chiar a abandonului şcolar al acestora, aspecte cu consecinţe extrem de grave în plan personal, dar şi social.
Având în vedere faptul că, potrivit prevederilor legale, decontul abonamentului lunar de transport se face integral de către Ministerul Educaţiei Naţionale pentru elevii care parcurg zilnic aproximativ 50 km până la unităţile de învăţământ, respectiv în limita unui număr de 8 călătorii pe semestru pentru cei care parcurg distanţe mai mari de 50 km, vă întreb, stimate domnule ministru, care sunt motivele pentru care s-au blocat plăţile aferente transportului şcolar de la debutul acestui an şcolar şi care sunt măsurile pe care le veţi lua pentru corectarea urgentă a acestei nefericite situaţii.
Solicit răspuns scris.
Stimate domnule ministru,
Într-un moment în care problemele sistemului educaţional românesc sunt foarte mari, într-un moment în care statis