Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carlos Şacalul, din nou în faţa judecătorilor francezi

Publicat in rfi, luni 13 mai 2013 ·

La Paris s-a deschis luni, 13 mai, procesul în apel al teroristului Carlos Şacalul. Figură a terorismului internaţional în anii 70 şi 80, Carlos este de 19 ani încarcerat în Franţa, dpă capturarea sa in Sudan, în 1994. El a fost condamnat la închisoare pe viaţă într-un prim proces proces fiind găsit vinovat de moartea a trei oameni dintre care doi poliţişti. În procesul care se rejudecă acum el a fost găsit vinovat de implicarea în patru atentate soldate cu 11 morţi şi 150 de răniţi.

Ilici Ramirez Sanchez, alias Carlos, a suprins Curtea specială din Paris pentru că s-a prezentat fără avocaţi. "Le-am interzis să vină să mă apere" a spus teroristul de origine venezueleană. El este în fapt supărat pe guvernul de la Caracas, acuzat că îl "sabotează", refuzând să-i mai plătească avocaţii. Precedentul preşedinte Hugo Chavez îl declarase în 2011 pe Carlos drept "demn urmaş al celor mai mari lupte în favoarea popoarelor". Noul şef de stat venezuelean, Nicolas Maduro, pare să se fi detaşat însă puţin de figura emblematică a terorismului internaţional. Cert este că unul dintre avocaţii lui Carlos denunţase recent "frica unor înalţi funcţionari venezueleni de a-l vadea pe Carlos revenind în patria sa". De unde şi absenţa apărătorilor acuzatului de pe băncile tribunalului parizian. Un tribunal care a decis în consecinţă să-i desemneze avocaţii din oficiu, doi tineri pe seama cărora Carlos nu a ezitat să ironizeze când a aflat că vor veni: "O blondă şi o brunetă?" a spus zâmbind acuzatul atrăgându-şi cum era de aşteptat primul avertisment din partea preşedintelui Curţii care i-a recomandat "să evite provocările." Carlos a continuat însă afirmând că "şi cu nişte avocaţi - de preferinţă dacă se poate catolici - care nu cunosc dosarul, lucru care va slăbi puţin apărarea, tot ne vom descurca întrucât eu cunosc dosarul foarte bine". Cei doi numiţi din oficiu pot însă ref

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum o ora
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum o ora
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum o ora
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 2 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 9 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 30 minute
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice noi, ce vor uni Capitala cu Suceava, Iaşi şi Galaţi

G4Media acum o ora
CFR Călători a ”câştigat” alte 12 rame electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, care vor deservi patru rute de serviciu public, respectiv Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti No

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 5 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Zeci de eurodeputați cer sancțiuni UE contra platformelor online acuzate de „ingerințe” electorale. Cazul România

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de europarlamentari i-au cerut într-o scrisoare șefei diplomației europene, Kaja Kallas, ca UE să își extindă cadrul de sancțiuni împotriva platformelor digitale pe care le acuză de interferențe în procesele democratice și să conducă

Vremea

București
acum

-0°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

1°/8°
Iasi
acum

-5°
mie.

-4°/3°
joi

-5°/4°
vin.

0°/6°
sâm.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-7°/-1°
joi

-8°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°