Fiecare dintre cele şapte Sfinte Taine are câte un moment solemn pe care îl numim noi epicleză - acel moment în care se invocă prezenţa Sfântului Duh în legătură cu taina respectivă. La Taina Cununiei, momentul solemn nu este acela când se pun cununiile, sau când se citeşte Sfânta Evanghelie, ci atunci când se săvârşeşte consacrarea legăturii dintre bărbat şi femeie, adică atunci când preotul rosteşte cea de-a treia rugăciune a nunţii.

Această rugăciune spune aşa: „Însuţi şi acum, Stăpâne, trimite mâna Ta din Sfântul Tău lăcaş şi uneşte pe robul Tău..., cu roaba Ta..., pentru că de către Tine se însoţeşte bărbatul cu femeia. Uneşte-i pe dânşii într-un gând, încununează-i într-un trup, dăruieşte-le roadă pântecelui, dobândire de prunci buni“. Apoi le împreună mâinile, rămânând aşa până la sfârşitul slujbei. Acesta este momentul solemn, ca o Cincizecime a slujbei Cununiei, echivalentă cu epicleza de la Sfânta Liturghie. Semnul văzut al sfinţirii nevăzute a acestei binecuvântări este deci unirea mâinii drepte a bărbatului cu dreapta miresei de către preot şi binecuvântarea lor.

Încununarea mirilor întru „sărbătoarea iubirii“

Punerea cununiilor este cel de-al doilea moment ca importanţă, fiind de fapt actul ritual care simbolizează şi pecetluieşte săvârşirea Tainei: punerea cununiilor pe capetele mirilor. Cununiile sunt făcute în chipul coroanelor cu care se închinau odinioară regii şi împăraţii biruitori în războaie, precum şi fecioarele în anumite ritualuri şi procesiuni religioase. Ele erau semnele puterii, ale stăpânirii şi ale biruinţei la bărbaţi, ori semne ale frumuseţii şi purităţii la fecioare, întruchipând totodată podoaba, cinstea, curăţia trupească şi sufletească, precum şi sentimentele de admiraţie, recunoştinţă sau omagiu biruitorilor în luptă.

Atenţie însă! Punerea acestor cununi pe capetele mirilor se constitui