Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alex Găvan a ajuns pe Shisha Pangma

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 13 mai 2013 ·

Alpinistul Alex Găvan a escaladat în premieră românească, vârful Shisha Pangma cu o înălţime de 8027 m, din munţii Himalaya, trecându-şi astfel în palmares al cincilea vârf de peste opt mii de metri.

Ascensiunea a fost finalizată în 30 aprilie și a fost realizată fără a folosi oxigen suplimentar şi a fost prima reuşită românească din cele patru tentative de până acum. Expediţia a început în 10 aprilie şi a avut o durată estimată la şaizeci de zile, ascensiunea finală a vârfului de 8027 m fiind planificată la jumătatea lunii mai. Profitând de o bună aclimatizare, cât şi de o fereastră extrem de scurtă de vreme favorabilă, Alex Găvan şi echipa au făcut o ascensiune ultra rapidă pentru un munte de peste opt mii de metri, atingând vârful la doar 13 zile de la sosirea în tabăra de bază de la 5600 m. Între aceasta şi vârf au fost stabilite încă trei tabere intermediare la altitudinile de 6400 m, 6850 m şi 7100 m. Alex Găvan a revenit în ţară în 10 mai.

Alpinistul i-a avut ca parteneri pe Tunc Findik, Turcia (cu opt vârfuri de peste 8000 m la activ urcate atât fără oxigen suplimentar, cât şi cu ajutorul acestuia) şi pe Chhang Dawa, Nepal (care cu ascensiunea de pe Shisha Pangma a finalizat de urcat toţi munţii de peste 8000 m, vârfuri urcate atât fără oxigen suplimentar, cât şi cu ajutorul acestuia; pe Shisha Pangma a ales să folosească oxigen suplimentar).

Shisha Pangma este singurul vârf de peste 8000 m aflat integral în Tibet şi deseori subiectul unor intense controverse, majoritatea ascensiunilor fiind făcute pe vârful Central (8008 m), vârf care nu este cel mai înalt punct al muntelui.

Alpinistul Alex Găvan a escaladat în premieră românească, vârful Shisha Pangma cu o înălţime de 8027 m, din munţii Himalaya, trecându-şi astfel în palmares al cincilea vârf de peste opt mii de metri.

Ascensiunea a fost finalizată în 30 aprilie și a fost real

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 49 minute
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum o ora
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

UPDATE - Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul / Cine este femeia

News.ro acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

SuperLiga: UTA Arad l-a transferat pe fundașul Andrea Padula de la FCU Craiova

HotNews acum 23 minute
Fundașul italian Andrea Padula, care deține și cetățenia română, legitimat ultima oară la FCU Craiova, a semnat, luni, un contract cu formația de Superliga UTA Arad, au anunțat reprezentanții echipei arădene pe pagina oficială de Facebook, scrie Age

Podoabe de aur, sticlă şi bronz, două sarcofage cu elemente sculptate şi pictate din calcar şi marmură, descoperite în situl „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Artefacte arheologice care ar putea fi clasate în patrimoniul cultural naţional – categoria Tezaur, au fost descoperite în „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”, anunţă Muzeul Naţional de Is

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum o ora
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum 3 ore
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Vremea

București
acum

34°
lun.

22°/41°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

35°
lun.

21°/35°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°