Andrei Ignat, unul dintre muzicienii care fac parte din legenda „muzicii tinere” româneşti din cea de-a doua jumătate anilor ’60 (care a cântat, la început, cu grupul „Andantino”, iar mai apoi cu formaţiile „Sideral” şi „Sideral Modal Quartet”) a concertat vineri, la Muzeul Bucovinei din municipiul Suceava.
Un periplu muzical cu nuanţe nostalgice
Arhitect stabilit în Suedia, Andrei Ignat, care şi-a continuat cariera muzicală după plecarea din ţară, a revenit la Suceava (ca şi în anii anteriori 2006, 2007, 2008, 2012) cu un concert cu genericul „Rădăcini”, un periplu muzical cu nuanţe nostalgice, care combină secvenţe clasice („Preludiul” de Bach şi „Adagio” de Beethoven), cu piese cunoscute de muzică uşoară („Moon shadow”, „Sailing”...), melodii din folclorul românesc şi suedez, dar şi creaţii proprii (suitele anotimpurilor), care conturează împreună, însoţite de proiecţie de imagini, parcursul său biografic.
Născut la Iaşi, la data de 26 noiembrie 1946, Andrei Ignat (care a plecat din ţară cu grupul “Sideral Modal Quartet”, cu care a făcut prima oară free jazz în România şi a câştigat premiul de virtuozitate tehnică instrumentală la primul festival Club A din Bucureşti) s-a stabilit de la începutul anilor ’70 în Suedia şi a profesat, până la pensionare, ca arhitect. Muzica a rămas însă o pasiune pe care nu a părăsit-o niciodată şi care acum, după pensionare, îl preocupă intens.
„Un meseriaş de elită al claviaturii, care vine întotdeauna la Suceava într-un culoar sub zodia anonimatului”
Preferând pentru concertele sale spaţiile mici, cu un număr restrâns de auditori, Andrei Ignat, care nu a găsit la Suceava o locaţie mai potrivită decât salonul de la parterul Muzeului de Istorie (care dispune de un pian cu coadă destul de „obosit”, care, aşa cum a mărturisit el, îi provoacă emoţii pentru că nu ştie niciodată dacă va