Bucureştenii ar putea fi obligaţi să-şi reabiliteze faţadele clădirilor, pe cheltuială proprie, dacă un proiect de hotărâre privind aprobarea "Regulamentului de intervenţie - reabilitarea faţadelor pentru creşterea calităţii arhitectural - ambientale a clădirilor, în municipiul Bucureşti", aflat în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), va fi adoptat în şedinţa CGMB.
Arhitectul şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, a precizat luni că acest proiect vizează, pentru etapa I, o zonă strictă care a fost aleasă ca proiect pilot după identificarea şi inventarierea clădirilor din Capitală, şi anume construcţiile de pe bulevardele importante din zona centrală: Lascăr Catargiu, Calea Victoriei, Carol - Pache Protopopescu, Gh. Magheru - Nicolae Bălcescu - C. Brătianu, Elisabeta şi M. Kogălniceanu.
"De pe aceste faţade va trebui eliminat tot ceea ce a fost montat ilegal. Există foarte multe intervenţii pe faţadele clădirilor din Bucureşti, care sunt de fapt neautorizate şi ilegale. E vorba de aparatele de aer condiţionat, antenele tv şi reclamele neautorizate. Cei care vor refuza să-şi demonteze aparatele de aer condiţionat de pe faţada clădirilor vor fi sancţionaţi. Pentru aceste aparate există soluţii tehnice de amplasare. Să fie montate în aşa fel încât să nu fie atârnate de faţadă, să fie în balcoane, pe acoperişul clădirilor. La această eliminare de pe faţade se va trece treptat, în timp", a afirmat Pătraşcu, la sediul Primăriei Capitalei.
El a susţinut că este o obligaţie a proprietarilor să-şi reabiliteze faţada clădirilor.
"Deocamdată s-a făcut acest proiect pilot, se aplică numai în această zonă protejată unde sunt identificaţi toţi proprietarii, notificaţi. Această activitate poate fi făcută şi independent, din proprie iniţiativă, nu trebuie să fie provocată de Primărie", a subliniat acesta, menţionând că blocu