Reprezentanţii Primăriei Alba Iulia precizează că serviciul comunitar de gestionare a câinilor fără stăpân de pe domeniul public a fost atribuit firmei “Clinic Martvet” SRL, care a fost desemnată câştigătoare în urma procedurii de evaluare a ofertelor. Reamintim că un contract similar a fost reziliat cu medicul veterinar George Popa, după ce administraţia locală a identificat unele neconformităţi în respectarea acestuia.
Suma alocată pentru contractul încheiat pe un an, pentru serviciul comunitar de gestionare a câinilor fără stăpân de pe domeniul public, cu “Clinic Martvet” SRL este de până la 15.000 de euro. Activitatea în cadrul acestui contract a fost deja începută.
În aproximativ două săptămâni, va fi finalizată investiţia de la adăpostul specializat, cu o capacitate de cazare de 35-40 de câini. Acesta va fi operaţional în aproximativ 30 de zile, cu toate dotările la standardele în vigoare, anunţă reprezentanţii primăriei.
Cei interesaţi pot apela numerele de telefon de la Administraţia Activităţilor Domeniului Public, 0258.815.367 sau cel al medicului veterinar Ionuţ Martin, 0724.520.632.
Reamintim că Primăria Alba Iulia a reluat în luna aprilie procedura de achiziție publică directă pentru activități de capturare, transport la adăpost a câinilor fără stăpân, precum și hrănirea și îngrijirea acestora. Medicii veterinari interesați de preluarea serviciului au putut depune oferte până în 19 aprilie.
Reluarea procedurii a fost necesară în urma denunțării contractului ce a fost încheiat cu dr. George Popa. În perioada de mai puțin de două luni când medicul veterinar a gestionat adăpostul pentru câini vagabonzi, acesta l-a renovat alături de câteva zeci de voluntari. Însă reprezentanții primăriei au arătat nemulțumiri cu privire la activitatea desfășurată. Citiți AICI mai multe despre această situație.
URL scurt: http://alba24.ro/?