Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INAUGURARE HHC - Copiii cu un singur parinte pot beneficia de sprijin intr-un centru de zi unic in Baia Mare

Publicat in eMaramures, marți 14 mai 2013 ·

Baimarenii care isi cresc singuri copiii pot primi o mana de ajutor din partea fundatiei Hope and Homes for Children (HHC) Romania. Asociatia non-guvernamentala a inaugurat astazi, 14 mai, primul centru de zi destinat micutilor proveniti din familiile monoparentale. Evenimentul a avut loc in prezenta violonistului Alexandru Tomescu, care este ambasador al fundatiei si care, in aceasta seara, sustine un concert umanitar, destinat strangerii de fonduri pentru HHC. Noul centru a fost dezvoltat in cadrul proiectului „Impreuna pentru bunastare”, cofinantat din fonduri europene. El e functionals inca din luna februarie, insa abia azi s-a facut deschiderea lui oficiala.

Reprezentantii HHC au aratat ca nevoia unor servicii de ingrijire si de sprijinire a familiilor monoparentale, considerate un grup vulnerabil, a stat la baza ideeii. Potrivit lor, in Maramures, exista foarte multi parinti singuri care se chinuie sa isi creasca odraslele si, in acelasi timp, sa se angajeze sau sa isi pastreze locul de munca.

„Serviciile de ingrijire pentru copii sunt insuficiente, capacitatea lor este insuficienta. Aceasta o indica specialistii si, desigur, familiile monoparentale. Cererile sunt foarte mari in acest sens iar serviciile deocamdata sunt insuficiente. Acest centru de zi pentru copiii proveniti din familiile monoparentale, dupa cunostintele noastre, este primul din regiunea de Nord-Vest si ne dorim sa dam un exemplu bun in continuare”, a precizat Eva Nagy, formator in cadrul filialei baimarene a fundatiei.

Apeland la serviciile centrului de zi deschis de HHC, parintii pot sa isi lase copiii pe timpul zilei la centru si sa mearga la slujba, iar seara, micutii se intorc inapoi in familie. Fundatia a consiliat pana acum peste 400 de familii monoparentale, pentru sprijinirea inserarii pe piata muncii si a instruit peste 300 de specialisti, care sa

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Percheziţie la locuinţa cetăţeanului sirian care a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază - VIDEO

News.ro acum 13 minute
Poliţiştii fac, luni seara, o percheziţie la locuinţa din Bucureşti a cetăţeanului sirian care a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază. Potrivit unor surse judiciare, percheziţia are loc la un imobil

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 4 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Olanda permite Kievului să folosească avioanele F-16 în atacuri asupra ţintelor militare în Rusia

G4Media acum 34 minute
Ministrul olandez al apărării, Kajsa Ollongren, a asigurat luni că Ucraina va fi autorizată să folosească în atacuri asupra teritoriului rus cele 24 de avioane F-16 pe care Olanda le va dona armatei ucrainene, relatează agenţia EFE, citată de Agerpr

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Comisia Europeană distribuie 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU

Mediafax acum o ora
Comisia Europeană alocă 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU. În total, sunt peste 35.000 de permise pentru tinerii din Europa. Documentele le permit tinerilor să călătorească gratuit pe continentul european.

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum o ora
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Au ars cauciucuri pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi / A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, în curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat, iniţial, că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert di

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°