Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD lasă PNL în ofsaid, în "Comisia Bârsan". Liberalii au demisionat din comisie

Publicat in Gandul, marți 14 mai 2013 ·

Liberalii din Comisia senatorială de anchetă a interceptărilor din cazul judecătorului Corneliu Bârsan şi-au dat demisia, certându-se cu cei din PSD: liberalii au dorit audierea judecătorului în Parlament, în timp ce social-democraţii au vrut să aibă mai întâi un aviz al Comisiei Juridice, de teamă să nu interfereze cu puterea judecătorească, având în vedere că pe numele familiei Bârsan există acţiuni în instanţă sau acţiuni de cercetare penală.

Senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu, vicepreşedintele comisiei, a confirmat la Antena 3 că liberalii au demisionat, fiind nemulţumiţi că membrii PSD ai comisiei nu au fost de acord să îl cheme pe judecătorul Corneliu Bârsan la o audiere în Parlament.

Preşedintele comisiei, social-democratul Georgică Severin, a explicat că s-a ajuns la această neînţelegere pentru că PSD a vrut să ceară, înainte de o eventuală audiere a lui Bârsan, un punct de vedere al Comisiei Juridice din Senat, care să spună dacă nu cumva audierea lui Bârsan se interferează cu puterea judecătorească.

Un avocat al lui Corneliu Bârsan a trimis o scrisoare comisiei senatoriale, în care le-a comunicat membrilor că nu poate pune la dispoziţie niciun fel de document, pentru că familia Bârsan are deschise mai multe acţiuni în justiţie. Acest punct de vedere i-a determinat pe membrii PSD din comisie să dorească un aviz al Comisiei Juridice, în timp ce liberalii au dorit să se solicite direct audierea lui Corneliu Bârsan.

Comisia Bârsan vrea să verifice procurorii cum au aplicat jurisprudenţa CEDO

Alţi membri liberali din Comisia Bârsan sunt Corneliu Dobriţoiu, Victor Ciorbea şi Sorin Ilieşiu.

Comisia de anchetă în cazul interceptării judecătorului CEDO Corneliu Bârsan a fost înfiinţată la începutul lunii aprilie 2013.

Preşedintele Senatului a citit, înaintea dezbaterii proiectului pentru înfiinţarea comisiei de anc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Băsescu: „Georgescu știe carte/ Va avea în mine un adversar, nu este o soluție pentru România”

HotNews acum 33 minute
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat, într-o intervenție la Digi24, că va fi un adversar pentru Călin Georgescu întrucât credința acestuia „nu are nimic în comun” cu evoluțiile societății europene, ceea ce-l face inacceptabil pentru Uniunea Eu

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum o ora
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

Coreea de Nord extinde fabrica de rachete utilizate de Rusia în Ucraina

G4Media acum 50 minute
Coreea de Nord extinde un complex-cheie de fabricare a armelor care asamblează un tip de rachetă cu rază scurtă de acțiune utilizat de Rusia în Ucraina, au concluzionat cercetătorii unui think tank cu sediul în SUA, pe baza imaginilor din satelit, p

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 3 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Reacția lui Traian Băsescu la demisia lui Ciolacu: „Marcelee! Sună-l pe Trump și spune-i că… nu mai ești”

HotNews acum o ora
După anunțul demisiei lui Marcel Ciolacu de la conducerea PSD, fostul președinte Traian Băsescu a comentat gestul social-democratului într-o manieră ironică, făcând trimitere la convorbirea telefonică pe care premierul ar fi avut-o recent cu președi

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 4 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 2 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Igor Dodon salută votul pentru Călin Georgescu: „La fel se întâmplă și în Republica Moldova”/ Cum au votat moldovenii cu cetățenie română

HotNews acum 8 ore
Liderul socialiștilor din Republica Moldova a făcut și o paralelă cu situația din țara sa, asigurând că „moldovenii vor vota masiv pentru Interesul Național al țării”. Rezultate alegeri prezidențiale 2024. BREAKING NEWS: Se anunță o surpriză uriașă,

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°