Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autocolante şi afişe pentru bătrâni pentru a nu fi păcaliţi prin metoda “accidentul rutier”

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 14 mai 2013 ·

Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Cluj a lansat marţi o campanie de prevenire a înşelăciunilor „Nu vă lăsaţi înşelaţi!”. Campania, care se va desfăşura în perioada mai – iulie 2013, la nivelul judeţului Cluj, are drept scop informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a înşelăciunilor.

Pentru promovarea mesajelor campaniei, au fost realizate 5.000 de flyere, 3.000 de autocolante şi 600 de afişe. “Afişele vor fi plasate în mijloacele de transport în comun şi în locurile unde vor beneficia de vizibilitate ridicată (scări ale imobilelor de locuit sau sedii ale instituţiilor publice). Flyerele vor fi distribuite în zona centrală, a hipermarketurilor, staţiile mijloacelor de transport în comun, parcuri”, a declarat Gina Pop, din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Cluj.

Potrivit poliţiştilor, cele mai întâlnite modalităţi de comitere a infracţiunii de înşelăciune sunt: trimiterea mesajelor pe telefonul mobil, prin care posesorii sunt anunţaţi că au câştigat premii substanţiale, iar pentru a intra în posesia acestora li se solicită una sau mai multe acţiuni, apelurile aparent venite din partea unei rude implicate într-un accident, produs de regula în străinătate, urmate de convorbiri cu un presupus avocat care solicită transferul unei sume de bani într-un anumit cont pentru a ajuta ruda respectivă sau pentru a obţine diverse facilităţi, cererea de ajutor financiar în baza unei garanţii sub formă de valută, sau alte astfel de false garanţii, şi motivată de prezentarea unei poveşti tragice.

Poliţiştii clujeni recomandă ca cetăţenii să nu dea curs mesajelor primite pe telefonul mobil, să nu răspundă unor solicitări prin care li se cere să depună diverse sume de bani într-un anumit cont şi să nu discute cu persoanele străine despre situaţia financiară şi să nu le conducă la domi

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum o ora
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

News.ro acum 24 minute
Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta pagube, relatează Reuters. La mai bine de trei ani

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 2 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 5 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°