Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magazine din Obor, luate cu asalt de hoţi

Publicat in Vocea Brailei, marți 14 mai 2013 ·

* decişi să facă rost de ceva bani, indivizi necunoscuţi au dat iama într-o societate cu haine second-hand, de unde au furat un laptop * hoţii au încercat să intre şi la farmacia "Catena", însă planurile le-au fost date peste cap de sistemul de alarmă * poliţiştii efectuează cercetări pentru a pune mâna pe hoţi

Indivizi necunoscuţi au dat iama în mai multe societăţi din cartierul Obor, cu intenţia a sustrage bani şi bunuri de valoare. În toiul nopţii, hoţii au forţat uşa de la un magazin cu haine second-hand şi au sustras un laptop. Decişi să facă rost de bani, hoţii au încercat să intre şi la farmacia "Catena", însă planurile le-au fost date peste cap de sistemul de alarmă. Administratorii societăţilor au dat alarma la Poliţie, oamenii legii efectuând în prezent cercetări pentru a pune mâna pe infractori. Ieri, în zonă se aflau echipaje de poliţie, intrarea la "Catena" fiind blocată pentru ca angajaţii să efectueze inventarul pentru a vedea dacă nu cumva lipseşte ceva. Cel care deţine magazinul de haine second-hand ne-a explicat că în afară de laptop, hoţii nu avut ce să fure, întrucât în unitate nu se aflau alte bunuri de valoare. "Magazinul este deschis recent. Am venit şi am găsit uşa forţată, probabil au folosit o surubelniţă ca să deschidă, a rămas şi semn la uşă. Am intrat şi am constatat că lipseşte laptop-ul, mi-am dat seama că a fost furat şi am anunţat Poliţia. Am înţeles că au mai spart şi alte magazine aici în zonă, cred că noaptea, oricum vecinii nu au auzit nimic", ne-a declarat Petruş Iamandi, cel care deţine magazinul cu haine. În urma sesizăriii, poliţiştii s-au deplasat în zonă pentru a efectua cercetări, însă autorii reuşiseră să se facă nevăzuţi. Când vor fi prinşi ei vor răspunde penal pentru faptele comise. "Poliţiştii au efectuat cercetări la faţa locului şi în funcţie de rezultatele acestora se vor lua măsurile legale. În cauz

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°