Criza? Care criză? Lumea îşi vede de ale ei, cum poate fiecare, cît îl duce mintea, ori punga, ori de-a dreptul inconştienţa sau capacitatea de a crea şi de a îmbrăţişa iluziile, ca un ultim refugiu al supravieţuirii. De a se culcuşi în puful lor, pentru a mai ogoi rănile zilei de astăzi şi a găsi măcar un ciob al speranţei prin care ziua de mîine să se întrezărească schimbată în bine, cît de puţin! Labirintul multicolor şi complicat al iluziilor, creat în aceşti din urmă ani, nu doar la noi, ca răspuns la "cutremurele" succesive care scutură din temelii structurile sistemului economic al lumii şi vieţile a milioane de oameni, este, într-un fel, partea nevăzută a crizei, în care ne mişcăm.
A fost, întîi, iluzia soluţiilor imanente. Sau, cum le place unora să spună, produse ineluctabil de "mîna invizibilă" care stăpîneşte protectoare peste miraculosul domeniu al economiei. Dacă apare o problemă, mai devreme sau mai tîrziu, mîna invizibilă va produce şi soluţia pentru ea! Desigur, orice soluţie are costuri, deci vor fi "cîştigători" şi "pierzători", funcţie de natura ei, de modul în care va fi aplicată, de circumstanţele economice locale şi globale etc. Asta este însă regula pentru orice soluţie, oricine ar inventa-o! Criza nu este, de fapt, nici o criză, este doar unul dintre nenumăratele şi inevitabilele "accidente de parcurs" ale unui sistem economic globalizat, care nu mai poate fi controlat doar dintr-un singur punct, în care procesele şi consecinţele lor se propagă după legile speciale ale circulaţiei în reţele, bucle închise şi deschise, fractali, ori alte tipuri de structuri non-liniare, ale căror reguli ştiinţa, şi aşa precară, a fenomenelor sociale abia începe să le buchisească.
Cînd iluzia aceasta nu a mai putut să fie susţinută (ea nu a dispărut complet, pluteşte, undeva, în supa primordială a crizei!) a fost lansată în forţă iluzia "soluţiei
