Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Diaconescu le cere banii "spionilor" din PPDD: "Dacă nu se întorc în partid şi nu vor să plătească 2 milioane de euro, îi dau în judecată"

Publicat in Gandul, marți 14 mai 2013 ·

Dan Diaconescu a început să rămână fără parlamentari, după ce cinci deputaţi şi un senator au decis să plece către PNL, PC sau să rămână independenţi, în timp ce alţi doi deputaţi au fost excluşi. Înainte de alegerile parlamentare din 9 decembrie, toţi candidaţii PPDD au fost obligaţi să semneze o clauză prin care erau obligaţi să plătească 2 milioane de euro dacă vor migra din partid şi să-şi dea demisia din Parlament.

Diaconescu: "Îi dau în judecată dacă nu plătesc"

Astfel, Dan Diaconescu ar fi putut avea în conturi cu 12 milioane de euro în plus dacă ar fi cerut acei bani de la fiecare dezertor. Varianta lui, însă, este că totul a fost o înscenare, iar cei care au plecat din PPDD au fost trimişi să „spioneze” prin alte partide.

„Păi de ce să le cer banii când eu ştiu că ei se întorc în partid? Ei au plecat din PPDD că i-am trimis eu să fie spioni pe la alte partide, să vadă ce şi cum merge treaba”, argumentează el.

Dacă totuşi nu se întorc sub nicio formă, atunci DD nu doar că le va cere banii şi demisia din Parlament, ci îi va da şi în judecată dacă vor refuza.

„Dacă nu se întorc şi nu vor să plătească, le cerem noi şi dacă nu şi nu, mergem în instanţă, îi dăm în judecată. Normal că are bază juridică, s-au uitat peste ea jurişti de vază, cum e domnul Daniel Fenechiu. Asta e legea noastră anti-migraţia parlamentară", se apără el, contactat de gândul.

În timp ce Dan Diaconescu îi ameninţă cu instanţa pe dezertori, acea „datorie” pe care o au cei şase care au părăsit de bunăvoie PPDD a fost uitată de parlamentari.

"Nici nu mai ştiu, am semnat atunci mai multe hârtii, în grabă, nici nu m-am uitat. Nu mi-a cerut nimeni niciun ban când am plecat, nu am la cunoştinţă aşa ceva. Cred că e doar can-can", spune Mihai Tararache , acum deputat independent, contactat de gândul.

Nicoară: "E mai mult folclor decât realitate"

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 27 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

video Novak Djokovic s-a calificat în „sferturi” la Wimbledon și apoi i-a făcut un compliment lui Roger Federer: „Am rupt blestemul”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După un prim set dificil în fața lui Alex De Minaur (26 de ani, 11 ATP), Novak Djokovic (38 de ani, 6 ATP) a câștigat 3 seturi la rând, s-a impus cu 1-6, 6-4, 6-4, 6-4 și s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon pentru a 16-a oară în ca

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 50 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 53 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°