Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Porţie gratuită de cultură la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi

Publicat in Adevarul, marți 14 mai 2013 ·

Sâmbătă, la 18 mai 2013, de Ziua Internaţională a Muzeelor, intrarea în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va fi gratuită pentru toate categoriile de vârstă, în intervalul orar 10.00 – 18.00.

Vizitatorii vor avea acces gratuit în cadrul următoarelor expoziţii: "Viaţa în pădure", "Gândacii-uriaşii insectelor”, "Minerale şi cristale" precum şi expoziţia permanentă Acvariu. Deasemenea, publicul va putea urca pe Terasa de Observaţii Astronomice, unde vor avea loc observaţii astronomice de zi sau se vor putea delecta la un spectacol de Planetariu. Grădina Botanică îi aşteaptă pe toţi iubitorii de natură să se relaxeze într-un cadru plăcut şi liniştit.

Tema Zilei Internaţionale a Muzeelor pentru anul 2013 este „Muzeele (memorie şi creativitate) = schimbare socială”. Una din funcţiile importante ale unui muzeu este aceea de a crea o legătură cu trecut şi de a se asigura că patrimoniul său ajunge la noile generaţii.

Muzeele au un potenţial unic în a aborda diferitele medii sociale şi în a se constitui într-un loc predilect pentru înţelegerea lor aprofundată într-o manieră interdisciplinară, ca şi în ceea ce priveşte sensibilizarea unor vaste mulţimi de oameni, din întreaga lume. ICOM susţine, în continuare, iniţiativele internaţionale, programele de parteneriat şi activităţile multilaterale, care se desfăşoară în toate muzeele care fac parte din Consiliu.

Programul de vizitare a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi pentru Ziua Internaţională a Muzeelor din data de 18 mai 2013 este în intervalul 10.00 – 18.00. Gratuitatea se aplică doar pentru expoziţiile proprii ale muzeului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 17 minute
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 56 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 19 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 49 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 48 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Vremea

București
acum

25°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°