Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început războiul între arhitecţi şi Primăria Iaşi din cauza pietonalului

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 14 mai 2013 ·

Concluzia Ordinului arhitecţilor a fost că pietonalul arată de nota 2 şi că niciun arhitect nu şi-a asumat soluţiile din proiect, care este doar unul de construire a unui drum. Reacţiile şi atacurile politice nu au întârziat să apară.

Arhitecţii care au scos în evidenţă neregulile urbanistice din centrul oraşului încearcă acum să contracareze reacţiile cu tentă politică.

După ce-au criticat public haosul urbanistic de pe bulevardul Ştefan cel Mare, reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor din România - filiala Iaşi, au făcut ieri un apel către partidele politice pentru a nu le politiza criticile. „Solicit reprezentanţilor partidelor politice să nu speculeze în niciun fel poziţia pe care noi am exprimat-o public, referitor la amenajarea bulevardului. Nu ne-am dorit şi nu ne dorim politizarea demersului nostru ca specialişti şi cetăţeni ai urbei, ne dorim acum să fim parteneri de discuţie şi colaborare. Ne interesează ca, în final, ieşenii să fie mândri de această zonă. Meritele vor fi ale tuturor“, a transmis arhitectul George Carapanu, preşedintele Ordinului. Acesta împreună cu arhitecţii Daniel Vişan şi Mihai Drişcu au criticat public, vineri, pentru prima dată oficial, planurile Primăriei de reabilitare a zonei centrale. Aceştia au ajuns la concluzia că municipalitatea nu are un plan concret de modernizare a centrului, ceea ce duce la o dezvoltare haotică şi lipsită de sens. Concluzia arhitecţilor a fost că pietonalul arată de nota 2 şi că niciun arhitect nu şi-a asumat soluţiile din proiect, care este doar unul de construire a unui drum.

Prima reacţie din partea partidelor politice a venit la câteva ore de la declaraţiile arhitecţilor. Deputatul Petru Movilă a transmis atunci că părerea Ordinului arhitecţilor confirmă faptul că „Primăria şi-a bătut joc de un oraş întreg dar şi de banii contribuabililor“. Alte reacţii au apărut şi ieri. Senatorul D

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 39 minute
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Somaţii - 15 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 7 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 4 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 3 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

26°
lun.

19°/36°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

23°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°