Două explozii solare s-au produs în ultimele 24 de ore, dintre care a doua a fost şi cea mai puternică, potrivit Agerpres. Experţii Agenţiei spaţiale americane NASA apreciază că aceasta din urmă este prima de o astfel de intensitate din octombrie 2012, dar cu toate acestea ei nu se aşteaptă la eventuale furtuni magnetice, care însoţesc de obicei astfel de fenomene, potrivit Space.com.
În zona activă, situată la marginea de est a Soarelui s-a produs o explozie de raze X clasa X2.8. Mai devreme în aceeaşi zonă, marţi dimineaţă, a existat un focar de clasa X1.7, potrivit National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), profilată pe observarea şi studiul atmosferei, precum şi pe studiul şi conservarea resurselor naturale.
Exploziile solare în funcţie de puterea razelor X se împart în cinci clase: A, B, C, M şi X. Clasa minimă A0.0 corespunde puterii de radiaţie pe orbita Pământului de 10 nanowatts pe metru pătrat. La trecerea către următoarea literă, puterea radiaţiei creşte de zece ori. Exploziile solare sunt însoţite frecvent de emisii de plasmă solară. Dar o furtună magnetică începe numai în cazul în care norul de plasmă ajunge în apropiere de Pământ.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Două explozii solare s-au produs în ultimele 24 de ore, dintre care a doua a fost şi cea mai puternică, potrivit Agerpres. Experţii Agenţiei spaţiale americane NASA apreciază că aceasta din urmă este prima de o astfel de intensitate din octombrie 2012, dar cu toate acestea ei nu se aşteaptă la eventuale furtuni magnetice, care însoţesc de obicei astfel de fenomene, potrivit Space.com.
În zona activă, situată la marginea de est a Soarelui s-a produs o explozie de raze X clasa X2.8. Mai devreme în aceeaşi zonă, marţi dimineaţă, a existat un focar de clasa X1.7, potrivit National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), profilată pe observarea şi studi