Nicoals Werner, un editor german, originar din Republica Moldova este anchetat de procuratura germană fiind bănuit de spălare de bani, pentru care ar putea să stea până la zece ani după gratii, scrie publicaţia Die Welt, citaţi de http://inopressa.ru.
„Acesta s-a născut în 1968 în Republica Moldova, în familia unui neamţ şi a crescut în Crimeea. A studiat medicina, economia şi politica. Se gândea la o carieră de dansator. La finele anului 1980 a emigrat în Statele Unite ale Americii, prin Israel. La începutul anilor 1990, s-a întors în Republica Moldova. Vindea îngheţată şi a deţinut o firmă de construcţii şi o reţea de cazinouri. A făcut cunoştinţă cu legenda rusească, generalul Alexandr Lebedi şi a devenit unul din apropiaţii lui. Atunci când Lebedi a fost numit guvernatorul regiunii Krasnoiarski Krai, Werner l-a urmat şi a devenit adjunctul său. A primit locuri în consiliile de supraveghere ale mai multor companii importante. În 2001, procuratura rusă investiga doi funcţionari din această regiune. Aceştia erau bănuiţi că şi-au însuşit un million de dolari, pe care i-au transferat pe conturile bancare ale lui Werner. Acesta a negat aceste acuzaţii“, scrie ziarul german.
În ultimii ani, Nicolas Werner a fondat mai multe ziare „Europa Express“, „Gazeta berlineză“, „Ziarul evreiesc“, reviste glossy şi alte publicaţii, a căror tiraj ajungea la jumătate de milion de exemplare. Werner Media Group reprezenta una din cele mai mari edituri de ziare şi reviste în limba rusă din Europa. În acest mod, Werner şi-a asigurat drumul în politică şi o influenţă asupra unui grup ţintă. În Germania locuiesc 4,5 milioane de persoane care au rădăcini ruseşti. Potrivit estimărilor făcute de Werner, aceştia cheltuie în jur de 42 miliarde de euro pe an.
Pe moment, germanul născut în Republica Moldova este investigat pentru că a fondat mai multe companii, pe care l