Organizaţia Mondială a Sănătăţii le-a solicitat francezilor să nu supraaglomereze spitalele, în pofida prezenţei în ţară a două cazuri de persoane infectate cu Coronavirus, infecție ale cărei simptome sunt asemănătoare cu cele ale sindromului respirator acut sever – SARS.
Anunțul a fost făcut în cursul zilei de ieri de către purtătorul de cuvânt al organizaţiei, pe fondul lansării de către specialiști a supozițiilor conform cărora noua tulpină de Coronavirus s-ar putea transmite de la om la om, ceea ce ar crește extrem de mult gradul de contagiozitate al bolii.
“Francezii (…) trebuie să se întrebe dacă au fost expuşi la alte persoane care s-au deplasat în regiunile afectate”,
a precizat ieri purtătorul de cuvânt al OMS, Gregory Hartl, într-o luare de poziție menită să tempereze panica stârnită în rândul francezilor de supozițiile vehiculate în mediile de presă în ultimele zile legate de posibilitatea transmiterii acestui virus de la om la om.
“Nu dorim ca sistemul de sănătate să fie supraîncărcat“,
a mai adăugat el, subliniind că, dat fiind numărul cazurilor actuale care s-au înregistrat în Franța – două la număr până în prezent -, “posibilitatea ca cineva să se îmbolnăvească este foarte scăzută”.
În total, 34 de cazuri de persoane infectate cu noul virus au fost notificate OMS din septembrie 2012, iar 18 persoane au murit, potrivit ultimului bilanţ.
OMS nu dispune încă de informaţii suficiente pentru a formula concluzii definitive cu privire la modul şi sursa transmiterii acestei tulpini de coronavirus.
Purtătorul de cuvânt a explicat că mai multe studii sunt în curs de derulare, pentru a încerca să se descifreze mecanismele de transmitere ale noului virus.
Gregory Hartl a informat și că OMS nu are pentru moment motive să modifice recomandările de călătorie şi comerţ cu Arabia Saudită.
În urmă cu 10 ani, pandemi