Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă marţi ultimul termen în dosarul schimburilor de terenuri dintre Gigi Becali şi Ministerul Apărării. Este posibil ca judecătorii să dea astăzi şi sentinţa definitivă.
Gigi Becali nu s-a prezentat astăzi la ultimul termen din procesul în care este acuzat de un schimb de terenuri cu Ministerul Apărării, informează România TV.
Avocaţii s-au prezentat la Curte pentru a obţine o amânare, dar completul format din cinci judecători a decis ca astăzi să se finalizeze procesul.
La sfârşitul zile ÎCCJ va pronunţa decizia definitivă în dosarul privind schimbul de terenuri.
Becali este acuzat că ar fi prejudiciat armata română cu 900 de mii de dolari realizând un schimb de terenuri cu Ministerul Apărării.
Latifundiarul din Pipera nu se face vinovat de nimic şi a afirmat că este doar o victimă în acest proces. El s-a declarat dornic să despăgubească toate persoanele care au fost păgubite de acest schimb.
Avocaţii acuzării au cerut închisoare cu executare pentru Becali şi degradarea militară pentru generalii MAPN implicaţi în acest schimb ilegal de terenuri.
Dacă magistraţii ÎCCJ vor decide ca finanţatorul Stelei să facă închisoare cu executare, acesta riscă să stea între cinci şi 15 ani în spatele gratiilor.
La primul termen, judecătorii l-au achitat pe Gigi Becali.