În acest an, se va plăti un simbolic bilet de intrare
Aţi mai fost pe la muzee în ultima perioadă? Sâmbătă, 18 mai, puteţi să vizitaţi muzeele braşovene chiar şi în timpul nopţii. Vorbim despre o nouă ediţie a Nopţii Muzeelor, eveniment care animă, o noapte pe an, mii de instituţii culturale similare din Europa.
La Braşov, Muzeul Casa Mureşenilor, Muzeul de Artă, Muzeul Judeţean aşteaptă vizitatori chiar şi în toiul nopţii. Cei interesaţi vor putea admira expoziţiile permanente ale instituţiilor de cultură, dar şi expoziţii temporare. Ca şi în alţi ani, va exista şi un program cultural, în care braşovenii sunt invitaţi la recitaluri de muzică, demonstraţii de desen sau actorie.
În acest an, la Muzeul Casa Mureşenilor, se va plăti bilet la intrare, de 2 lei. La Muzeul de Artă, biletul este 1 leu.
Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a noua ediţie. Evenimentul este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM). Noaptea muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc întotdeauna pe 18 mai. Prin urmare, 18 mai înseamnă o dublă sărbătoare: Ziua Internaţională a Muzeelor şi Noaptea Europeană a Muzeelor. Aproximativ 3.000 de muzee din Europa sărbătoresc anual evenimentul. În acest an, se va plăti un simbolic bilet de intrare
Aţi mai fost pe la muzee în ultima perioadă? Sâmbătă, 18 mai, puteţi să vizitaţi muzeele braşovene chiar şi în timpul nopţii. Vorbim despre o nouă ediţie a Nopţii Muzeelor, eveniment care animă, o noapte pe an, mii de instituţii culturale similare din Europa.
La Braşov, Muzeul Casa Mureşenilor, Muzeul de Artă, Muzeul Judeţean aşteaptă vizitatori chiar şi în toiul nopţii. Cei interesaţi vor putea admira expoziţiile permanente ale instituţiilor d