Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce afecţiuni îi pândesc pe micuţii supraponderali

Publicat in Glasul Aradului, marți 14 mai 2013 ·

Copiii care au de mici o greutate peste media normală prezintă un risc dublu să se îmbolnăvească de astm înainte de a împlini 8 ani, faţă de cei care se încadrează în limitele normale de greutate, spun specialiştii site-ului www.copilul.ro.

Cercetătorii au stabilit fără drept de apel: obezitatea infantilă favorizează astmul. Copiii care au (mult) mai multe kilograme în plus decât ar fi normal la vârste de 1, 3 sau 4 ani prezintă de două ori mai multe riscuri să dezvolte astm înaintea vârstei şcolare. De curând s-a descoperit însă că acest fapt e anulat dacă micuţii reuşesc să slăbească în timp util. Deci ajustarea greutăţii corporale are efect profilactic (previne apariţia bolii).

O altă descoperire a experţilor a relevat faptul că riscul de astm este mai mare printre fetiţele supraponderale, decât printre băieţii care au aceeaşi problemă cu greutatea.

Astmul este o boala cronică inflamatorie: când copilul vine în contact cu substanţe alergene (polen, praf etc.), inhalarea acestora îi irită şi îi inflamează căile respiratorii, provocând îngustarea lor. Cel mic respiră greu, când trage aer în piept se aude un şuierat, tuşeşte sec, nu poate dormi şi începe să plângă aparent fără motiv, iar ziua este obosit, somnolent. Dacă observi aceste simptome, nu mai sta pe gânduri: du-l la medicul pediatru! Depistat la timp, astmul poate fi tratat cu succes.

Asmul nu este singura afecţiune legată în mod direct de obezitate. Copiii care au de mici o greutate peste media normală prezintă risc crescut pentru a dezvolta mai multe boli grave, aşa cum sunt cele cardiovasculare, diabetul, hipertensiunea, sindromul de apnee în somn etc.

Simplu: luând măsuri urgente ca să-l aduci la greutatea normală pentru vârsta lui. Nu-i mai dai porţii de mâncare mai mari decât ar trebui, hrăneşte-l echilibrat (potrivit studiilor, copiii care mănâncă multe legume şi peşte a

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 42 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 23 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°