Frazele pe care le rostește la televizor îmi oferă suficiente argumente să spun că este cel mai autentic labirintozof al sportului românesc. Dibăcia cu care întortochează cuvintele este egalată doar de cea cu care jongla mingea pe terenul de fotbal atunci când era jucător. Câteodată, așa vreau să sper, că doar câteodată, ia cu el teleifosele și-n viața cea de toate zilele. S-a întâmplat să am ghinionul de a-l întâlni exact într-un astfel de moment. Îl știam din copilărie, de la difuzorul la care ascultam cu inima cât un purice toate meciurile echipei Dinamo. I-am purtat ani de zile ani  icoana în gând, despărțindu-mă târziu de ea, după adolescență, si asta pentru că se despărțise și el de iarba de pe terenul de joc din pricina vârstei. Ca un făcut, nu mi-am dorit niciodată să-l cunosc, dar s-a întâmplat, spre regretul acelui copil de demult care continua să-i păstreze numele aproape de suflet.    Mă aflam la Fănuș Neagu acasă. Îl ascultam împreună cu marele scriitor pe Doru Tufiș cântând colinde. Deodată, a început să ningă, ninsoarea vrând poate să-i spună lui Fănuș că este ultima zi de Sfântul Ștefan din viața sa pământească! Am observat taman în toiul ninsorii și al colindelor că este și Cornel Dinu acolo. Ne-a observat și el, având grijă să ne spună în cel mai nepotrivit mod cu putință că este ditamai generalul. Fănuș Neagu ne-a șoptit să nu luăm seama le ce spune.Tot așa și ninsoarea! Fostul fotbalist simțea însă o teribilă nevoie de se da în stambă. Nu pot uita țepoșenia ușor belicoasă cu care ne-a învrednicit căzutul din…icoană în acea după-amiază minunată de iarnă.

   Antipatia pe care i-o port de atunci nu mă împiedică însă să spun că banii tuturor Negoiților de pe lume nu-l pot scoate niciodată pe Cornel Dinu de la Dinamo. Îl poți scoate din inimă, din funcție, din sărite, din televizor,off, ce bine ar fi!, dar de la Dinamo, niciodată! Pentru