Președintelui fondator al PC, Dan Voiculescu, i-a venit o idee. Ca să-și facă cunoscut partidul, el le-a interzis, începând de astăzi, conservatorilor să mai folosească abrevierea denumirii partidului.
"Prima mea rugăminte este ca, începând de azi, oricând, oriunde, paranteză inclusiv noaptea în somn, să nu mai spunem PC, să spunem Partidul Conservator. Cuvântul conservator devine o prioritate pentru auzul românilor pentru că el va fi urmat de principiile conservatoare", a spus Dan Voiculescu, la începutul ședinței conducerii partidului.
Potrivit acestuia, Partidul Conservator trebuie să demonstreze că are criteriile şi principiile sale.
La ședința de astăzi, conservatorii vor discuta despre alegerile interne din organizaţiile partidului în perspectiva Congresului din luna septembrie, precum şi despre organizarea alegerilor europarlamentare de anul viitor.
CITIȚI ȘI:
Voiculescu se spală la faţă din fonduri publice