Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Culturii felicita Primaria Municipiului Iasi pentru punerea in valoare a monumentelor istorice din zona centrala

Publicat in Cronica de Iasi, marți 14 mai 2013 ·

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a vizitat santierul de pe pietonalul Stefan cel Mare si Sfant, insotit de viceprimarul Mihai Chirica.

In timpul vizitei, viceprimarul Mihai Chirica i-a oferit demnitarului detalii despre stadiul lucrarilor, precum si despre modul cum va arata pietonalul la sfarsitul investitiei, preconizata a fi finalizata in vara acestui an.

„Investitiaeste realizata cu fonduri europene nerambursabile, iar proiectul a fost avizat de catre specialistii de la nivelul Comisiei Europene. Viziunea care a stat la baza acestui proiect urmareste, in esenta, punerea in evidenta a cladirilor simbol pentru Iasi si Moldova”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.

Acesta a precizat ca in prezent lucrarile in zona pietonala sunt in plina desfasurare, iar la final toate cablurile de utilitati vor fi coborate in subteran.

„Vrem ca acest pietonal sa devina o zona de promenada si loisir reprezentativa pentru Iasi, un spatiu multifunctional care sa gazduiasca o multitudine de evenimente, inclusiv culturale”, a precizat edilul, dand ca exemplu Festivalul International al Educatiei.

„Apreciez eforturile Primariei Municipiului Iasi in privinta reabilitarii si modernizarii infrastructurii din Iasi, mai ales cele care pun in valoare imobile monument reprezentative pentru Romania”, a declarat ministrul Daniel Barbu.

De asemenea, reprezentantul Guvernului s-a mai aratat interesat de ritmul lucrarile de la Catedrala Mitropolitana, de la Manastirea Trei Ierarhi si de la Palatul Culturii si s-a aratat incantat de modul in care Episcopia Romano-Catolica a reabilitat cladirile din fata sediului Bancii Nationale a Romaniei. Tag-uri: Ministrul Culturii, Daniel Barbu, pietonal, Iasi

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a vizitat santierul de pe pietonalul Stefan cel Mare si Sfant, insotit de viceprimarul Mihai Chirica.

In timpul

Articolul in Cronica de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 4 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 7 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 10 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 9 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 4 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 5 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 8 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 12 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/7°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°