Evaluarea Naţională a elevilor de clasa a II-a a trecut, dar încep emoţiile pentru şcolarii de clasa a IV-a.
Miercuri, 15 mai, va avea loc evaluarea pilot la finalul clasei a IV-a. Anul acesta, evaluarea nu cuprinde toţi elevii de clasa a IV-a, ci se susţine pe un eşantion de elevi. Unităţile selectate de către Ministerul Educaţiei în judeţul Dolj sunt Şcoala Gimnazială Filiaşi şi Structura Branişte din Daneţi, cu un număr total de 37 de elevi.
“Testul constă în două probe la limba română şi matematică, iar proba va fi de 60 de minute cu o pauză de 10 minute. La clasa a II a s-au evaluat deja lucrările după un cod transmis de minister, dar despre un feedback încă nu putem vorbi, însă sperăm ca rezultatele să fie unele favorabile. Rezultatele obţinute de elevi nu se trec în catalog şi sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare şi prin informarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate”, a declarat Coca Tanciu, inspector de specialitate în invăţămânul primar al ISJ Dolj.
Conform reprezentanţilor ISJ Dolj probele evaluării naţionale pentru clasa a II-a au fost un succes la nivelul judeţului, iar gradul de dificultate nu a pus mari probleme elevilor. Pe 22 mai se va desfăşura evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a. Evaluarea Naţională a elevilor de clasa a II-a a trecut, dar încep emoţiile pentru şcolarii de clasa a IV-a.
Miercuri, 15 mai, va avea loc evaluarea pilot la finalul clasei a IV-a. Anul acesta, evaluarea nu cuprinde toţi elevii de clasa a IV-a, ci se susţine pe un eşantion de elevi. Unităţile selectate de către Ministerul Educaţiei în judeţul Dolj sunt Şcoala Gimnazială Filiaşi şi Structura Branişte din Daneţi, cu un număr total de 37 de elevi.
“Testul constă în două probe la limba română şi