Iritat de informațiile privind transformarea iminentă a Mișcării Populare în partid consilierul prezedențial Sebastian Lăzăroiu le-a negat categoric, dând vina pe PDL pentru dezinformare. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
"Fals. Fundația Mișcarea Populară rămâne fundație încă o sută de ani de acum înainte", dezminte, pe Facebook, Lăzăroiu, informațiile conform cărora aceasta ar urma să anunțe pe 25 mai transformarea în partid.
Acesta nu s-a jenat să acuze persoane din PDL că ar fi lansat în circulație respectiva informație. "Înțeleg că sursele "bine informate" care anunță transformarea Fundației Mișcarea Populară în partid sunt din PDL. Sursele mele îmi spun că PDL va pierde suficient de mulți parlamentari și primari în următoarea perioada cât să se transforme în fundație", comentează consilierul prezidențial.
Surse din cadrul Mișcării Populare au declarat ieri pentru EVZ că fondatorii acesteia, în mare parte consilieri ai președintelui Traian Băsescu, se mai gândesc dacă să transforme sau nu mişcarea în partid. O decizie va fi luată după ce vor fi străbătute toate judeţele, pentru a vedea ce doresc oamenii. Dacă Mişcarea Populară nu devine partid, aceasta va sprijini la alegeri un partid sau o alianţă. În acelaşi timp, surse parlamentare au declarat că există un grup în PDL, incusiv susţinători ai moţiunii Macovei, care se gândeşte la înfiinţarea unui partid. Discuţiile nu sunt însă foarte avansate.
CITIȚI ȘI: Dreapta se agită, dar nu reuşeşte să se coaguleze