De când a devenit tată, Pepe se simte mai împlinit şi mult mai fericit. Chiar dacă mulţi s-ar aştepta ca artistul să nu iasă din cuvântul soţiei, el mărturiseşte că se bucură de libertatea de a merge să se distreze cu băieţii, iar Raluca nu-i reproşează nimic.
"Am libertatea să fac ceea ce vreau, deşi sună foarte urât, însă şi eu, şi Raluca suntem persoane absolut responsabile. Suntem o familie tânără, în 2013. Petrecem foarte mult timp împreună şi, mai ales, suntem unul pentru celălalt alături, oricând. Amândoi avem prieteni, ieşim şi impreună, dar şi << ca băieţii>> sau, în cazul ei, << ca fetele>>. Unde mai pui că, foarte multe dintre evenimentele sau petrecerile la care probabil sunt văzut, au în primul rând o componentă profesională", a declarat Pepe într-un interviu acordat revistei Story.