Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salvat de antrenamentele ciudate! » Neamţul Neubert a apărut în vara trecută cu mingi medicinale şi cu alte obiecte care i-au uimit pe jucători

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 14 mai 2013 ·

Reghecampf crede că exerciţiile de echilibru pe care fotbaliştii le socoteau amuzante l-au salvat pe Chiricheş de la o accidentare dezastruoasă

Un RMN a arătat că problema lui Chiricheş nu e cea mai gravă posibil. Apărătorul e forţat să ia pauză şase săptămîni din cauza accidentării suferite contra lui Dinamo, deci va reveni pe teren la sfîrşitul lunii iunie sau la începutul lui iulie, situaţie în care, probabil, va rata numai turul al II-lea preliminar din Champions League. Temerea jucătorului şi a staff-ului era că Vlad ar putea lipsi de pe teren întreg anul 2013, în cazul în care ar fi avut ligamentele genunchiului rupte.

Reghecampf e de părere că nu numai norocul e responsabil de deznodămîntul fericit al celor două zile în care steliştii au tremurat gîndindu-se că fotbalistul cel mai bine cotat din România s-a rupt grav: "Antrenamentele de echilibru pe care le facem la Steaua tocmai asta vizează, antrenarea unor muşchi pe care un jucător nu-i foloseşte în mod obişnuit, dar care acţionează în asemenea situaţii şi ajută la evitarea unor accidentări grave". E vorba despre exerciţii în care jucătorii lovesc mingea stînd într-un picior pe suprafeţe care nu le asigură echilibrul, folosind şi mingi medicinale.

Preparatorul fizic Thomas Neubert denumeşte aceste antrenamente "stabi", le-a importat din Germania şi atunci cînd a început munca la Steaua, în vara trecută, a trebuit să le explice fotbaliştilor de ce fac zeci de minute din timpul fiecărei şedinţe de pregătire exerciţii care le păreau ciudate, fără o legătură evidentă cu fotbalul. Înaintea derby-ului cu Dinamo, în care au căzut victime Chiricheş şi Chipciu, al doilea cu fractură, bilanţul medical al roş-albaştrilor chiar era bun faţă de cele din anii precedenţi, cu doar două accidentări serioase şi de lungă durată, una a lui Georgievski, fractură de peroneu, şi una a lui Ni

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 29 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 19 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum o ora
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°