Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Numărătoare inversă. Ultimele zile pentru înscrierea la Raliul Deltei

Publicat in Adevarul, marți 14 mai 2013 ·

Deja primii piloţi au confirmat participarea la Raliul Deltei, readus în atenţia publicului din România (şi nu numai) după două decenii de absenţă. Înscrierile se mai pot face până vineri, 17 mai, iar specialiştii au ajuns în această perioadă pe trasee, pentru a verifica starea zonelor în care se vor întrece cei mai bui piloţi.

Încă de la finalul lunii aprilie piloţii din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop au început să confirme participarea la Delta Rally 2013. Înscririle se vor putea face şi după data de 17 mai, dar cu plata unei taxe suplimentare, spun organizatorii.

Au confirmat, până acum: Gergo Szabo, dublul campion naţional, Alex Filip, campion naţional la doua roti motrice în 2012, Sebastian Barbu, Madalin Radu Arhire, Bogdan Cuzma, Octavian Tarnoveanu, Raul Olesch şi Victor Baldescu.

„Raliul Deltei reprezintă o parte importanta din istoria automobilismului românesc şi mă bucur că după atâţia ani această competiţie a fost readusă în calendarul competiţional. Faptul că avem un traseu complet nou ne va scoate din monotonia ultimelor curse şi sper că vom avea alături de noi un public numeros”, a spus Alex Filip, campionul la doua roti motrice din sezonul 2012, pentru organziatori.

În această săptămână comandamentul de securitate a făcut prima verificare a traseului: este vorba despre 110 kilometri de probe speciale pe drumuri forestiere din partea de Sud şi de Vest a judeţului Tulcea. La verificare au participat reprezentanţi ai Jandarmeriei, Poliţiei Rutiere, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, Direcţiei Silvice Tulcea (Ocoalele Babadag şi Niculiţel), Zip Escort – partenerii raliului privind securitatea traseului, precum şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Tulcea – Direcţia de Drumuri Judeţene.

„Siguranţa spectatorilor, a participanţilor şi a tuturor celor implicaţi este extrem de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum o ora
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 Ialomiţa: Cine candidează în judeţ şi câte locuri are Ialomiţa în noul Parlament

Mediafax acum 40 minute
Alegerile parlamentare au loc duminică, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României. În noul Parlament, judeţul Ialomiţa va avea 2 senatori şi 4 deputaţi.

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

BEC Activitatea de renumărare şi reverificare a buletinelor de vot nu s-a finalizat în toate birourile electorale implicate

Ziua Constanta acum 54 minute
Având în vedere informaţiile apărute in spaţiul public privind procesul de renumărare şi reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Mediafax acum o ora
„Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR”, se arată în comunicat. Potrivit BEJ Caraş-Severin, cele două partide „au motivat refuzul prin fa

Iohannis: Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulţumit

News.ro acum 40 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă seară, la recepţia de Ziua Naţională a României că le cere iertare românilor pentru greşelile făcute. ”Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut tes

Ucraina anunţă că dintre aeroporturile sale civile, trei sferturi au fost grav afectate de război

News.ro acum 40 minute
Cincisprezece dintre aeroporturile civile ale Ucrainei au fost grav avariate de când Rusia a invadat ţara în februarie 2022, a declarat sâmbătă premierul ucrainean Denis Şmilhal, citat de presa locală. Ucraina, despre care autoritatea aviatică de st

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 4 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 3 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

Unde slujește ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului de Ziua Națională a României

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1 – 2 decembrie. Duminică, 1 Decembrie, Ziua Națională a României - de la ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°