Traian Basescu si-a pus clopul si s-a intors la popor, cu o popularitate in oarecare masura renascuta ca urmare a coabitarii cu Victor Ponta.
Cu procurorii pe anticoruptie calcand, s-a dus in baile de multime, fericit ca e liniste si deci prosperitatea nu poate fi decat la un pas, ca doar nava, am aflat, e la cheu.
E bine ca presedintele incearca sa reia legatura intrerupta cu electoratul, dupa cum este de dorit ca un presedinte, indiferent care e numele lui, sa fie cat mai popular si mai apropiat de oameni. Dupa cum interesant mi se pare si apetitul pentru independenta al presedintelui, apetit formulat in termeni destul de riscanti totusi: "Par a ma convinge tot mai mult ca cea mai buna in politica e independenta. Si eu am devenit independent de cateva luni".
Sa intelegem de aici ca pana prin martie presedintele admite ca nu a fost cu adevarat independent? Eu nu sunt o adepta a ipocriziei si cred ca prevederea constitutionala care pretinde ruperea relatiilor dintre presedinte, oricum s-ar numi el, si partidul din care provine, oricare ar fi el, este o ineptie.
Ca sa ajungi candidat la presedintie trebuie sa fii unul dintre pilonii partidului si in aceste conditii separarea nu poate fi decat ipocrita. Dar este o ipocrizie constitutionala.
Dar eu personal nu cred in aria independentei presedintelui. De fapt, Traian Basescu a inceput primul campania prezidentiala asa cum se pricepe cel mai bine. Este adevarat ca nu mai poate candida si nu se pune problema vreunei modificari constitutionale in acest sens. Este adevarat ca Traian Basescu a facut cu mana la perdeluta catre PDL. Dar asta nu insemana ca a iesit din joc. Dimpotriva, a relansat jocul.
Este clar ca Miscarea Populara va naste un partid. Se pare ca, de fapt, el este nascut si inca de multisor. Se pare ca este vorba despre o conserva numita,
