Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Experiment: Cum se trăieşte cu 5 lei pe zi. Primul adept

Publicat in Adevarul, marți 14 mai 2013 ·

Recent, m-am supus unui experiment ale cărui efecte mi-au fost nebănuite la început: „Cum se trăieşte cu 5 lei pe zi“. Acesta a fost bugetul meu zilnic pentru mâncare, timp de o săptămână. De mâine, jurnalistul Florin Ghioca va intra şi el într-un astfel de experiment. Iar dacă experienţa mea a determinat un singur om să încerce să intre în pielea altor 1,4 miliarde care trăiesc aşa zilnic, înseamnă că a fost mai mult decât un „moft“.

La sfârşitul lunii trecute, începeam experimentul „Cum se trăieşte cu 5 lei pe zi“. Nu a fost ideea mea, aşa cum am menţionat, nu am plagiat pe nimeni, aşa cum mi s-a reproşat, ci mai degrabă a fost o încercare de punere în practică a ceea ce oameni din ţări mai îndepărtate (şi mai civilizate) fac deja.

Diverşi oameni, de la jurnalişti la celebrităţi precum Ben Affleck, s-au alăturat campaniei „Live Below the Line“ şi au încercat să trăiască şi ei aşa cum o fac zilnic cei mai săraci oameni ai planetei (cu 1,5 dolari pe zi, o liră sterlină pe zi, 5 lei pe zi, în cazul meu).

Cum spuneam, efectele au fost nebănuite, iar concluziile şi învăţămintele preţioase. Dar ceea ce m-a bucurat cel mai tare a fost că am câştigat un „adept“, fără să îndrăznesc să sper sau să bănuiesc asta.

Florin Ghioca e jurnalist şi fotoreporter. Face presă de mai mulţi ani decât există unele televiziuni în România şi mi-a fost coleg la „Evenimentul Zilei“. Poate că „mecanismele“ sufleteşti care l-au determinat să facă şi el acest experiment, pe blogul lui, sunt aceleaşi. Dar eu cred că la el e mult mai mult.

Florin a fost de multe ori în zone calamitate, de unde s-a întors cu materiale, reportaje şi fotografii pentru care mulţi jurnalişti ar ofta cu o invidie mai mult sau mai puţin nuanţată. Florin a fost de câteva ori în Afganistan, unde a privit direct în ochi - în cei mai frumoşi ochi de copil - foamea, sărăcia, tristeţea, disperarea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 8 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 51 minute
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 34 minute
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 3 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 13 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 6 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°