Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul deputat Alin Trăşculescu, liber să plece din ţară

Publicat in Ziarul de Vrancea, miercuri 15 mai 2013 ·

Fostul deputat Alin Trăşculescu poate pleca în continuare din ţară Fostul deputat a fost trimis în judecată în aprilie pentru infracţiuni de corupţie, după un scurt sejur în arestul Poliţiei

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au respins ieri solicitarea procurorilor anticorupţie cu privire la “luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpaţii Trăşculescu Alin-Silviu, Calotă Marian-Valeriu şi Varvariche Marian”. Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a fost formulată de la primul termen al acestui dosar, respectiv din 29 aprilie, iar instanţa a amanat pe 9 mai pronunţarea pe această cerere. Reamintim că fostul deputat PDL de Vrancea, Alin Silviu Trăşculescu, a fost trimis în judecată în aprilie 2013 pentru comiterea mai multor infracţiuni de corupţie, respectiv trafic de influenţă, instigare la fals, instigare la spălare de bani dar şi asociere pentru savarşirea infracţiunii de trafic de influenţă, delapidare şi uz de fals. Inculpatul Marian Valeriu Calotă a fost asociat al deputatului în “afacerile” pe care acestea le-a derulat cu denunţătorul Mircea Vintilescu. Fostul deputat a fost trimis în judecată de DNA, după ce, pe 11 noiembrie, după o descindere a anchetatorilor la Focşani, acesta şi principalul său complice, Marian Valeriu Calotă, au fost reţinuţi pentru audieri. Denunţătorul, omul de afaceri Mircea Vintilescu, a precizat că Trăşculescu i-a solicitat iniţial 50.000 euro pentru a interveni pe langă autorităţi, în scopul obţinerii unui contract de proiectare de drumuri în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) derulat din fonduri ale Ministerului Dezvoltării. Conform DNA, Trăşculescu este acuzat de trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la infracţiunea de spălare a banilor, asociere pentru săvârşirea infracţiunii de trafic

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum 19 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Electric Castle 2025 s-a încheiat. Începe pregătirea pentru Electric Castle 2026

HotNews acum 46 minute
A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°