Aurul negru
Distribuţia: Mark Strong, Antonio Banderas
Regia: Jean-Jacques Annaud
Dramă - 2011
Această aventură epică spune povestea rivalităţii dintre doi emiri arabi în anii ‘30, în momentul în care petrolul era descoperit, şi urmăreşte ascensiunea unui lider tânăr, dinamic, care uneşte triburile din deşert.
În anii ‘30, în Peninsula arabă, doi lideri rivali se confruntă. Victoriosul Nesib, emirul din Hobeika, trasează condiţiile de pace pentru rivalul său Amar, sultanul din Salmaah. Cei doi bărbaţi hotărăsc că nici unul nu poate avea pretenţii la bucata de pământ dintre cele două ţări, un „no man’s land“ numit „Centura galbenă“. În schimb, Nesib adoptă cei doi băieţi ai lui Amar, pe Saleeh şi Auda, ca o garanţie a păcii.
12 ani mai târziu, Saleeh şi Auda au devenit tineri bărbaţi. Saleeh, războinicul, încearcă să scape din colivia sa aurită şi să se întoarcă pe pământul tatălui său. Lui Auda îi pasă doar de cărţi şi de ştiinţă. Într-o zi, Nesib, tatăl lor
adoptiv, e vizitat de un american din Texas. El îi spune emirului că ţinutul său e binecuvântat cu petrol şi îi promite o bogăţie dincolo de orice închipuire. Nesib îşi imaginează un tărâm al posibilităţilor infinite, un regat cu drumuri, şcoli şi spitale, toate plătite de aurul negru ce zace sub nisip. Filmul a primit pe site-urile de specialitate nota 6,5.
21.25 - HBO
Aurul negru
Distribuţia: Mark Strong, Antonio Banderas
Regia: Jean-Jacques Annaud
Dramă - 2011
Această aventură epică spune povestea rivalităţii dintre doi emiri arabi în anii ‘30, în momentul în care petrolul era descoperit, şi urmăreşte ascensiunea unui lider tânăr, dinamic, care uneşte triburile din deşert.
În anii ‘30, în Peninsula arabă, doi lideri rivali se confruntă. Victoriosul Nesib, emirul din Hobeika, trasează condiţiile de pace pentru