Rusescu vrea să marcheze şi mai multe goluri, acesta fiind obiectivul său
Imediat după derbyul cu Dinamo, antrenorul a anunţat în vestiar că nu se mai bazează pe opt fotbalişti importanţi. Tătăruşanu, Latovlevici, Szukala, Bourceanu, Pintilii, Tănase, Rusescu şi Adi Popa au primit din partea clubului, bonus, o vacanţă de două săptămâni. Acestora li se alătură Chiricheş, Chipciu şi Tatu, jucători care s-au accidentat şi vor sta departe de gazon o perioadă mai îndelungată.
Ieri, într-o intervenţie telefonică la Sport.ro, tehnicianul de 37 de ani a confirmat planurile pe care le are în următoarele trei dueluri din Liga I. „Tătăruşanu, Szukala, Chiricheş, care oricum e accidentat, Bourceanu, Pintilii, Latovlevici, Chipciu, şi el accidentat, dar şi Tănase sunt învoiţi”, a spus Reghecampf.
Printre cei trimişi în vacanţă s-au mai aflat Rusescu şi Adi Popa, însă aceştia l-au refuzat pe tehnician, motivând că doresc să evolueze până la finalul campionatului. Cel mai probabil, la antrenamentul de mâine, Reghe va lua o decizie în privinţa lor: „Popa şi Raul vor să joace în continuare, să vedem, poate vor fi şi ei în vacanţă de săptămâna viitoare. Popică mi-a spus că nu a făcut o pregătire prea bună anul trecut şi ar vrea să rămână. Raul la fel, vrea să joace. A fost dorinţa lor. Probabil Raul vrea să şi marcheze mai multe goluri până la finalul campionatului”, a mai spus Reghecampf.
Astfel, în meciul cu Viitorul, de duminică, steliştii vor alinia un prim “11” aproape identic cu cel de la Bistriţa, când campionii au câştigat cu 1-0.
Ce mă interesează pe mine titlul 24 sau 25? Eu mă bucur când îmi intră bănuţul în buzunar
Gigi Becali, finanţator Steaua
Rusescu vrea să marcheze şi mai multe goluri, acesta fiind obiectivul său
Imediat după derbyul cu Dinamo, antrenorul a anunţat în vestiar că nu se mai bazează pe opt fotba