Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INAUGURARE HHC - Baimarenii care isi cresc singuri copiii pot beneficia de sprijin la un centru de zi unic in Baia Mare

Publicat in eMaramures, marți 14 mai 2013 ·

Baimarenii care isi cresc singuri copiii pot primi o mana de ajutor din partea fundatiei Hope and Homes for Children (HHC) Romania. Asociatia non-guvernamentala a inaugurat astazi, 14 mai, primul centru de zi destinat micutilor proveniti din familiile monoparentale. Evenimentul a avut loc in prezenta violonistului Alexandru Tomescu, care este ambasador al fundatiei si care, in aceasta seara, sustine un concert umanitar, destinat strangerii de fonduri pentru HHC. Noul centru a fost dezvoltat in cadrul proiectului „Impreuna pentru bunastare”, cofinantat din fonduri europene. El e functional inca din luna februarie, insa abia azi s-a facut deschiderea lui oficiala.

Reprezentantii HHC au aratat ca nevoia unor servicii de ingrijire si de sprijinire a familiilor monoparentale, considerate un grup vulnerabil, a stat la baza ideeii. Potrivit lor, in Maramures, exista foarte multi parinti singuri care se chinuie sa isi creasca odraslele si, in acelasi timp, sa se angajeze sau sa isi pastreze locul de munca.

„Serviciile de ingrijire pentru copii sunt insuficiente, capacitatea lor este insuficienta. Aceasta o indica specialistii si, desigur, familiile monoparentale. Cererile sunt foarte mari in acest sens iar serviciile deocamdata sunt insuficiente. Acest centru de zi pentru copiii proveniti din familiile monoparentale, dupa cunostintele noastre, este primul din regiunea de Nord-Vest si ne dorim sa dam un exemplu bun in continuare”, a precizat Eva Nagy, formator in cadrul filialei baimarene a fundatiei.

Apeland la serviciile centrului de zi deschis de HHC, parintii pot sa isi lase copiii pe timpul zilei la centru si sa mearga la slujba, iar seara, micutii se intorc inapoi in familie. Fundatia a consiliat pana acum peste 400 de familii monoparentale, pentru sprijinirea inserarii pe piata muncii si a instruit peste 300 de specialisti, care sa l

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Alegeri prezidențiale 2025. A început votul în diaspora. Cum poți găsi cea mai apropiată secție de votare

HotNews acum 11 ore
Alegerile pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2025 au început în diaspora, joi seară, la ora 22.00, ora ora României., când s-au deschis primele secții de votare – cele din Auckland, Noua Zeelandă. Românii cu drept de vot din străinătate a

Florian Coldea, prima reacție după fotografiile publicate de Elena Lasconi: „O încercare disperată care urmărește să influențeze procesul electoral”

HotNews acum 29 minute
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, cataloghează fotografiile publicate joi seară de Elena Lasconi, despre care afirmă că îi arată pe acesta, pe Nicușor Dan și pe fostul premier Victor Ponta, ca fiind o încercare „disperată, care urmărește s

Armata israeliană loveşte în apropierea palatului prezidenţial din Siria, după ce a avertizat autorităţile siriene să nu se îndrepte spre satele locuite de membri ai sectei minoritare druze

News.ro acum 3 ore
Forţele aeriene israeliene au lovit în apropierea palatului prezidenţial sirian, vineri dimineaţă, la câteva ore după ce au avertizat autorităţile siriene să nu se îndrepte spre satele locuite de membri ai unei secte minoritare din sudul Siriei, tra

România l-a expulzat pe corespondentul Russia Today, un jurnalist irlandez. Zaharova: Nu orice infractor este reţinut cu atâţia poliţişti

Adevarul acum o ora
Propaganda Kremlinului susţine, prin vocea Margaritei Simonian, redactorul-şef al postului Russia Today (RT), că România l-a reţinut şi apoi l-a expulzat jurnalistul Chay Bowes, care este irlandez şi lucrează pentru RT, relatează TASS. Purtătoarea d

Peste 4500 de români au votat la alegerile prezidențiale

Mediafax acum o ora
4.594 de români au votat deja la alegerile prezidențiale, potrivit Autorității Electorale Permanente. Dintre aceștia, 4.106 și-au exprimat votul prin corespondență, iar 488 s-au prezentat la secțiile de votare. Votul în străinătate pentru alegerea P

Ministrul francez de Externe anunță noi SANCȚIUNI împotriva Rusiei/ „Putin este singurul obstacol în cale păcii”

Gandul acum 9 minute
Ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, a declarat că europenii se pregătesc pentru o nouă serie de sancțiuni împotriva Rusiei, în cazul în care Rusia refuză un armistițiu în Ucraina. ”Noi europenii vom sprijini această inițiativă americană

Armata israeliană a anunţat că a bombardat cartierul prezidenţial la Damasc

G4Media acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat vineri că a bombardat zona palatului prezidenţial din Damasc, după ce a ameninţat guvernul sirian cu represalii dacă nu protejează minoritatea druză, transmite AFP, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții vid

„Data viitoare când vii la fileu, te omor!” – tenismanul francez Corentin Moutet a fost ameninţat cu moartea de un jucător rus la un turneu Challenger

News.ro acum 56 minute
Jucătorul francez de tenis Corentin Moutet a susţinut joi, pe reţelele de socializare, că a primit ameninţări cu moartea din partea oponentului său rus, într-un meci de la un turneu Challenger. Meciul dintre francezul Corentin Moutet (26 de ani, loc

Cutremur în Vrancea, pe 2 mai 2025. Ce magnitudine a fost înregistrată

Gandul acum 56 minute
A fost cutremur în Vrancea, în dimineața zilei de vineri, 2 mai 2025. Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) a transmis informațiile oficiale. Iată datele mai jos. Un cutremur a fost înregistrat în România, în

Zelenski, despre acordul cu SUA privind mineralele: „Este cu adevărat echitabil”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodirmir Zelenski a salutat joi încheierea acordului cu Statele Unite privind accesul la resursele naturale și mineralele critice ale Ucrainei, pe care l-a numit „cu adevărat echitabil și corect”, prezentându-l drept primul

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/27°
lun.

15°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/24°
sâm.

10°/26°
dum.

13°/29°
lun.

14°/20°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/16°
dum.

12°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/24°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/25°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/24°
lun.

14°/19°