- Editorial - nr. 92 / 14 Mai, 2013 Motto: "Lucram catre neintarziata trezire a neamului intreg. Neintelegerea de sus si neputinta inculturii saraciei de jos vor trebui sa inceteze. Nu vom cruta nicio silinta pentru ca sa ajungem acolo.” (Nicolae Iorga, Bucuresti, 16 mai 1912) In numar de sase, in perioada 1711-1812, Razboaiele ruso-turce au insemnat o adevarata calamitate pentru poporul roman. Dintr-o descriere a cronicarului Ioan Neculce, la 1736, aflam ca rusii jefuisera atat de crunt Moldova, incat supravietuitorii refugiati in manastiri mureau acum de foame. In mod paradoxal, salvarea a venit de la tatari, care au adus ceva grau. La 10 iulie 1774 se incheiase Pacea de la Kuciuc-Kainargi, in Dobrogea de sud, dar, inca din anii 1771-1772 si 1774-1775, rusii organizau, in intreaga Moldova, recensaminte amanuntite, demonstrandu-si evident intentia anexarii. Iata insa ca stipularile Tratatului, contrar pretentiilor acestora, care cereau, pe langa altele, cele doua Principate Romane (Moldova si Muntenia), s-au marginit la a se ceda Imperiului Rus orasele Kerci si Enicale, in acelasi context acordandu-se tatarilor din Crimeea independenta fata de Turcia. Prin Tratatul de pace de la Kuciuc-Kainargi, Moldova si Muntenia, asadar, raman sub suzeranitate turceasca, insa rusilor li se recunoaste dreptul de "control si de aparare a romanilor contra abuzurilor turcesti”, aceasta constituind, de fapt, inceputul protectoratului rusesc in Principate, protectorat care, prin consulii rusi de la Iasi si Bucuresti, va exercita un permanent amestec in afacerile interne romanesti. Imperiul Austriac ocupa, la randu-i, teritorii din nordul Moldovei, pe care le va numi ulterior Bucovina, si le anexeaza ca provincie a Imperiului Austriac la 1777. "In asa mod, doua imperii vecine micsoreaza o natiune crestina, care, in curgerea secolelor, aproape singura tinuse piept lumii musulmane in m