Odată cu creşterea volumului încărcării de lucru şi, implicit a nevoii de securizare a continuităţii activităţii oricărei companii, operarea mission-critical evoluează în ritm alert. Cei de la HP ţin pasul cu industria şi îşi demonstrează noile sisteme cu ajutorul unui camion special, care va parcurge întreaga Europă.
Compania de cercetare Gartner notează că, “până în 2017, 65% dintre aplicaţiile care rulează în prezent pe versiuni proprietare vor fi migrate către servere x86 (în principal Linux).” Astfel, în curând, noile familii de servere x86 ale HP vor fi capabile să ruleze şi sub sisteme de operare precum Windows sau Linux, alături de platformele UNIX.
Prin proiectul “Odyssey”, HP este singura companie din industrie care şi-a propus să redefinească viitorul operării mission-critical printr-un program de dezvoltare de servere care să unifice arhitecturile bazate pe UNIX şi serverele x86 şi care, astfel, să permită clienţilor să-şi aleagă opţiunea cea mai potrivită pentru nevoile lor tehnice fără a face nici un compromis la nivel de putere de calcul.
“Am dezvoltat echipamentele pentru mediul bancar sau industria aeronautică, Totuşi, orice afarece are nevoie de acest grad de securitate”, a declarat Stephane Bureau, marketing manager EMEA al HP.
Această călătorie este demonstrată de camionul Odyssey, al cărui rol este acela de a arăta companiilor că au opţiuni tehnologice reale pentru operaţiunile lor mission-critical şi că HP îi poate ajuta în propria călătorie către următorul nivel de performanţă.
Stephane Bureau a prezentat noile servere bazate pe procesoarele Intel Itanium 9500. „Au mai mult de 3 miliarde de tranzistori şi un număr dublu de nuclee. Incorporăm aceste noi procesoare în sistemele noastre şi seria se numeşte Integrity i4 Server. Sunt incluse în orice produs al nostru. Performanţa este de 3 ori mai mare faţă de g