Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oportunităţi de carieră pentru studenţii şi absolvenţii români cu experienţă internaţională

Publicat in Bistrita24, marți 14 mai 2013 ·

Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) lansează astăzi două proiecte dedicate studenţilor şi absolvenţilor români cu experienţă academică internaţională: programul de stagii de practică în instituţii publice „SMART Internships” şi evenimentul de cariere „Hai Acasă!”. Ambele au ca numitor comun facilitarea interacţiunii tinerilor care studiază sau care au studiat peste hotare cu mediul public şi cel privat din România.

           Programul „SMART Internhips” constă în punerea la dispoziţie a unui număr de douăsprezece stagii de practică neplătite (internship-uri) în cinci instituţii publice care iau parte la această primă sesiune a programului: Ministerul Economiei (cu două poziţii), Ministerul Educaţiei Naţionale (cu două poziţii), Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (cu trei poziţii), Ministerul Tineretului şi Sportului (cu două poziţii) şi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (cu trei poziţii).

         Important. Intership-urile se vor derula în perioada vacanţei universitare şi vor avea o durată de una până la trei luni, cu posibilitatea prelungirii. Studenţii şi absolvenţii cu experienţă academică internaţională care doresc să desfăşoare astfel de stagii trebuie să completeze un formular online de înscriere şi să trimită, prin e-mail, un CV actualizat (în limba engleză sau română) şi o scrisoare de motivaţie (în limba română, de aproximativ 500 de cuvinte, redactată cu diacritice până la data de 30 mai. Anunţarea candidaturilor câştigătoare va avea loc în data de 15 iunie.

            Evenimentul de cariere „Hai Acasă!” se va desfăşura atât offline (la Bucureşti, în data de 22 iunie), cât şi online (pe platforma interactivă EventLink360: http://www.eventlink360.ro/ ) şi va conecta companiile participante cu studenţi şi absolvenţi de la universităţi din întreaga lume. Perioada d

Articolul in Bistrita24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 35 minute
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

A început votul în Diaspora. La ora 22.00, ora României, s-a deschis secţia din Noua Zeelandă

Mediafax acum o ora
Votarea a început la ora 22.00, ora României, când s-a deschis prima secţie de votare, organizată la Auckland, Noua Zeelandă. Duminică, la ora 00:00, ora României, se vor deschide secţiile de votare din Australia, urmate de cele din Republica Coreea

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 24 minute
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 5 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum 4 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 7 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Macron: Franţa şi SUA îşi intensifică eforturile pentru a preveni o escaladare în Orientul Mijlociu

Mediafax acum 2 ore
„Ne dublăm eforturile împreună pentru a evita o explozie regională, în special în Liban”, a declarat Macron într-o declaraţie comună cu Joe Biden în timpul vizitei de stat a preşedintelui american în Franţa. Franţa şi Statele Unite au lucrat în ulti

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

22°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°