La Poiana Largului a fost ridicată, după unele surse la 1741, după altele la începutul secolului al XVIII-lea, biserica de lemn cu hramul “Buna Vestire”. Istoria ei pleacă de la cea a călugărilor despre care se spune că ar fi construit un schit, ceva mai sus de biserică, pe un teren abrupt, unde, cândva, însuşi domnitorul Petru Rareş ar fi găsit refugiu. Secole mai târziu, bârnele schitului ar fi fost strămutate aici, mai la vale, construindu-se biserica de lemn. S-au descoperit şi în cimitirul din jur urme ale unor morminte vechi. Se spune că cimitirul vechiului schit ar fi fost tot aici. Legenda care leagă figura lui Petru Rareş de biserica de lemn de la Poiana Largului este consemnată de învăţătorul Ioan N. Ciucanu, într-o monografie închinată lăcaşului. Acesta afirmă că în septembrie 1538, Petru Rareş, “plecând de la domnie din pricina unor boieri care l-au trădat turcilor, a trecut pe Valea Bistriţei şi s-a oprit la aşezarea monahală “Buna Vestire” de la Gura Largului”, adică la schitul care apoi a fost strămutat ulterior în vale. Aici, călugării l-au îmbrăcat în straie monahale, l-au ocrotit şi l-au condus pe cărări ascunse până la Schitul Rarău, de unde a trecut apoi munţii în Transilvania, la Cetatea Ciceu. Drept mulţumire pentru binele făcut, în a doua sa domnie, Petru-Vodă s-a întors în codrii de deasupra Văii Largului şi, pe locul numit “Groapa bisericii”, a construit o biserică mai încăpătoare, de lemn, care a devenit apoi metoc al Mănăstirii Neamţ. Târziu, peste mai bine de două veacuri, plecând călugării de aici, oamenii au coborât bârna de la vechiul schit, întruchipând, mai jos, aproape de poalele dealului, o biserică pentru creştinii de la Poiana Largului. Iniţial, biserica a fost construită cu lemnul provenit de la schit. De asemenea, s-au adus din vechiul schit câteva icoane, catapeteasma şi brâul despre care se spune că ar fi aparţinut domnitorulu