Există în societatea românească sentimentul că bancile nu dau destule credite. Însa pentru a finanţa o afacere, ea trebuie să fie şi solidă, a declarat Bogdan Olteanu, viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), în cadrul unei dezbateri privin întreprinderile mici şi mijlocii.
„Una dintre probleme este lipsa de capitalizare a acestora. În perioada când aveau bani, au preferat să îşi capitalizeze acţionarii, legal de altfel. Dar, după ce a venit criza, băncile s-au uitat prin bilanţuri şi au descoperit capitaluri sociale de 100 de lei, de 200 de lei sau 10.000 de lei, care nu sunt în măsura să dea mare încredere”, a spus Olteanu.
La rândul său, Valentin Lazea, economistul-şef al BNR, a spus ca există în România multe companii care preferă să nu-şi plăteasca furnizorii sau taxele la stat.
"Aparent e o logica bună să-ţi optimizezi fluxurile, dar, în final. îşi pierzi reputaţia. În Occident, economia s-a clădit pe încredere. În România, aproape toate instituţiile au liste negre: băncile au Centrala Riscurilor Bancare, Fiscul are lista rău-platnicilor. Ce ar fi dacă ar exista şi o listă albă? Trebuie ca reputaţia să fie încurajată", a afirmat Lazea.
Maria Grapini, ministrul pentru IMM-uri şi turism, a anuntat ca va prelua această idee în proiectele instituţiei pe care o conduce.
"Cei care şi-au maximizat profitul şi nu şi-au plătit taxele şi furnizorii au acum în criza un mare deficit de imagine (...) Primii 100 de datornici la stat au datorii care echivalează cât impozit platesc anual 400.000 de IMM-uri. Nu şi-au plătit, să răspundă cu activele", a declarat Grapini.