Aş fi curios cum reacţionează şi alţi semeni de-ai mei la auzul acelor reclame tâmpite de la radio, prezentate în dialogul dintre o gospodină şi un poştaş. În care, acesta din urmă, se vede că bate mai mult supermarketurile, în loc să-şi vadă de tolba cu scrisorile care trebuie să ajungă la destinatari.
Mă omoară,
pe bune, şi mă calcă pe nervi când aud că nu mai ştiu care produs costă numai atâţia lei şi 99 de bani. Şi, când poştaşul îi dă vestea asta, femeia se miră, încât zici că se dă gratis. Ce am eu este cu acei 99, 49, 89, 69 etc. de bani, care urmează după virgula în faţa căreia sunt puşi leii. Fiindcă, asta e o constatare făcută într-o perioadă îndelungată, nu prea am dat peste casieri sau vânzători care să se sinchisească să-ţi dea rest acel un ban la care, în calitate de cumpărător, ai tot dreptul. De aici şi întrebarea firească: de ce nu pune, de la început, un preţ rotund?
De câteva ori
pe lună, cumpăr câte un sac de zece kilograme cu hrană uscată pentru câini. Sacul costă 26,99 de lei. Suma îmi este amintită şi la casierie, când este scanat codul de bare, dar, întotdeuna, la primirea restului de la bancnota de cincizeci de lei, a lipsit acel un ban.
Asta, până
sâmbătă, 11 mai, când mi-am călcat pe inimă şi i-am mărturisit asta doamnei casieriţe de la supermarketul în cauză. Nu pentru că aş fi calic, ci pentru că, pur şi simplu, m-am săturat să fiu tratat ca până atunci. Am mai făcut-o şi pentru că, tot din propriile constatări, am băgat de seamă că nu doar eu eram pus în situaţia asta. Spre surprinderea mea, doamna mi-a dat, apoi, şi moneda de un bănuţ. Deci, mărunt există şi, mai ales, se poate!
Aş fi curios cum reacţionează şi alţi semeni de-ai mei la auzul acelor reclame tâmpite de la radio, prezentate în dialogul dintre o gospodină şi un poştaş. În care, acesta din urmă, se vede