Iulian Chifu, consilierul preşedintelui Traian Băsescu, a declarat marţi că relaţia de coabitare între şeful statului şi premier este funcţională şi nu a coborât, pentru niciunul dintre cei doi, la nivelul "compromisului care compromite", nefiind depăşită "linia roşie a aceptabilităţii".
"Eu zic că în momentul de faţă este o relaţie funcţională de colaborare instituţională, pe de altă parte nici nu a coborât pentru niciunul dintre parteneri în spaţiul compromisului care compromite, adică un spaţiu care depăşeşte linia roşie a unei acceptabilităţi, în ciuda diferitelor elemente mai ciudate, mai speciale pe care anumiţii oameni, poate mai din jurul semnatarilor, le-ar putea utiliza. Ei reprezintă două instituţii, nu e vorba de prietenie, e vorba doar de angajarea la dialog, în a nu crea probleme de natură instituţională României", a afirmat Chifu, marţi, cu ocazia lansării cărţii sale "Gândirea strategică".
Întrebat dacă divergenţele privind revizuirea Constituţiei dintre preşedinte şi premier le pot dinamita relaţia de coabitare, Chifu a răspuns că nu crede că se poate ajunge la o ruptură fundamentală.
"Nu cred că o dezbatere în privinţa adoptării unei Constituţii este un subiect care să determine o ruptură fundamentală, chiar dacăm în condiţiile unui referendum, şi aici avem declaraţia preşedintelui, în condiţiile în care nu se ţine cont de acea hotărâre a românilor (referendumul din 2009 privind Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi), preşedintele ar putea să îmbrăţişeze o poziţie contrară, inclusiv opunându-se adoptării Constituţiei", a spus consilierul prezidenţial pentru afaceri strategice şi securitate internaţională.
De asemenea, el a arătat că ieşirea din acordul de coabitare a unuia dintre cei doi va avea costuri politice "enorme", având în vedere că toate sondajele de opinie de după august 2012 au arătat că populaţia nu susţine