Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O ipoteză şocantă a isterizat SUA. 25 de sfaturi pentru a supravieţui invaziei de ZOMBIE

Publicat in Romania Libera, marți 14 mai 2013 ·

Suntem siguri că o parte dintre voi s-a gândit, deja, la şansele de supravieţuire în cazul unei apocalipse cu zombie, mai ales după ce ştirile privind invazia, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, a “morţilor-vii” au început să circule de colo-colo pe Internet. Sau ne înşelăm?

În urmă cu doi ani, în luna mai a anului 2011, Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a şocat întreaga Americă după ce a publicat, în mediul online, o serie de sfaturi pentru oamenii care ar putea fi atacaţi de zombie.

Conform huffingtonpost.com, site-ul CDC pe care a fost postat articolul intitulat “Preparedness 101: Zombie Apocalypse” nu a funcţionat o bună perioadă de timp, deoarece serverele au picat din cauza traficului mult prea mare.

Citeşte şi FOTO: Cum arată cei mai HIDOŞI peşti din lume. Ce aţi face dacă i-aţi vedea?

Conform site-ului oficial al Centrului, care este o agenţie federală americană aflată în subordonarea Departamentului de Sănătate Umană, cuvântul “zombie” are origini voodoo în Haiti şi în New Orleans.

“Deşi semnificaţia cuvântului s-a schimbat de-a lungul timpului, el se referă la cadavre umane care sunt readuse la viaţă în mod misterios pentru a servi forţelor malefice”, conform cdc.gov.

Şi cum producţiile cu buget ridicat de la Hollywood au pregătit terenul pentru o isterie de masă, Internetul s-a umplut de link-uri şi share-uri privind ceea ce mulţi considerau ca fiind opinia oficială a guvernului american. În secolul XXI, oamenii sunt foarte superstiţioşi. Vânzarea de bâte de baseball, lanterne şi drujbe a crescut semnificativ, iar comerţul cu usturoi şi ţăruşi de argint a intrat într-un con de umbră.

Nici cei de la list25.com nu s-au lăsat mai prejos şi au postat un articol în care ne spun care sunt cele 25 de lucruri de care ai nevoie pentru a supravieţui în cazul unei apocalipse îmbibate d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 4 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 2 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 3 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 7 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 3 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Ministrul Finanţelor: Există acest semnal de îngrijorare în ceea ce priveşte încetinirea creşterii economice / De aceea trebuie să fim prudenţi / Ce răspunde la întrebarea dacă urmează o criză economică

News.ro acum 44 minute
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, vineri seară, că există un ”semnal de îngrijorare în ceea ce priveşte încetinirea creşterii economice”, aceasta resimţinu-se în întreaga Europă. ”De aceea trebuie să fim prudenţi”, adaugă ministrul, declar

Serbia reintroduce serviciul militar obligatoriu

News.ro acum o ora
Guvernul Serbiei a stabilit, vineri, reintroducerea serviciului militar obligatoriu, la care se renunţase în urmă cu 14 ani, a anunţat preşedintele Aleksandar Vucic, care a apreciat decizia drept un pas important pentru îmbunătăţirea pregătirii de a

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°