Când a început lucrul la documentarul despre participarea românească la Holocaust, Florin Iepan a vrut să schimbe mentalitățile concetățenilor. A vrut să îi trezească dintr-un soi de adormire în care ei neagă atrocitățile peytrecute aici în al Doilea Război Mondial. ”Nimeni nu acceptă în prezent că România a fost o țară fascistă”, spune Iepan. În documentarul lui prezentat se arată că Armata Română a ucis, în 1941, peste 22.000 de evrei la Odessa. Cifrele nu au fost inventate. Ele provin din după raportul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“.
În seara zilei de 22 octombrie 1941, trupele româneşti, aflate în război pe Frontul de Est, au masacrat zeci de mii de civili la Odessa. Armata Română s-a răzbunat pe civilii locului, în special pe evrei, după ce sediul comandamentului trupelor române a fost ţinta unui atac din partea partizanilor sovietici. Mareşalul Antonescu a fost cel care a ordonat să se ia măsuri de pedepsire a vinovaţilor, pentru a da un exemplu populaţiei. ”Antonescu a cerut să fie împuşcaţi 200 de evrei pentru fiecare mort şi 100 de evrei pentru fiecare rănit. În doar două zile, numărul victimelor în rândul civililor, majoritatea evrei, a depăşit 22.000“, spune Iepan. Pe 23 octombrie, Odessa arăta cutremurător: cu oameni împuşcaţi în pieţe publice şi spânzuraţi la fiecare pas de stâlpi şi balcoane.
Filmul holocaustului românesc, prezentat la Biblioteca universitară
“Odessa” este așadar o poveste a masacrelor ce au avut loc în Europa centrală şi de est în al Doilea Război Mondial. Florin Iepan crede că la mai bine de două decenii de la Revoluție societatea românească este pregătită să își asume istoria și speră ca documentarul lui să inspire scriitori și istorici să o cerceteze mai atent și să o povestească. ”Întâmplarea tragică de la Odessa din 1941, până acum câțiva ani era total necun