Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călugării de la Petru Vodă îndeamnă credincioşii să se roage pentru sănătatea părintelui Iustin, operat la Cluj

Publicat in Adevarul, marți 14 mai 2013 ·

Monahii lăcaşului din Neamţ spun că după intervenţia chirurgicală suferită săptămâna trecută, stareţul se simte mai bine şi poate să mănânce. Ucenicii duhovnicului nu dau detalii, dar susţin că medicii care l-au operat nu au eliberat nici un diagnostic.

Părintele Iustin Pârvu, în vârstă de 94 de ani, a fost operat joi, 9 mai, la o clinică din Cluj, după ce afecţiunile gastrice de care suferă s-au acutizat în preajma sărbătorilor de Paşte.

“După intervenţia chirurgicală suferită, Părintele Arhimandrit Justin Pârvu se află în continuare sub atenţia profesionistă a medicilor. Starea sa este relativ stabilă, aflîndu-se acum în recuperare. Este cu mult mai bine decît înainte de operaţie, deoarece acum poate să mănînce, iar alimentaţia este un aliat puternic în lupta organismului pentru sănătate”, susţin monahii mănăstirii Petru Vodă.

Aceştia îi sfătuiesc pe credincioşi să se roage pentru sănătatea Arhimanstritului aflat în convelescenţă, dar nu pot da un termen în care duhovnicul va reveni la lăcaşul de la Petru Vodă.

“Medicii care l-au operat nu au eliberat nici un diagnostic privitor la starea de sănătate a sfinţiei sale şi nu este de competenţa nimănui să treacă peste responsabilitatea lor privitoare la diagnostic. Părintele Justin, care s-a rugat ani întregi, zi şi noapte, pentru noi toţi, are acum nevoie de odihnă şi mângîierea rugăciunilor noastre şi astfel putem să îl ajutăm, mai spun monahii care speră într-o minune care să-l ţină în viaţă pe părintele Iustin.

Afecţiunile gastrice şi celelalte boli de care a suferit stareţul mănăstirii Petru Vodă sunt urmare a anilor grei de închisoare petrecuţi la Aiud după 1945.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 3 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum o ora
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Kievul nu intenţionează să se retragă în acest stadiu din Kursk, după ce ruşii au recucerit 500 km2 din zona ocupată de ucraineni, anunţă Statul Major, care estimează că Rusia deţine un număr limitat de rachete de tip Oreşnik, ”câteva unităţi”

News.ro acum o ora
Forţele Kievului nu intenţionează, în acest stadiu, să se retragă din regiunea rusă Kursk din zona de ”aproximativ 800 de kilometri pătraţi” asupra căreia deţin în continuare controlul, declară o sursă de rang înalt din cadrul Statului Major ucraine

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Ka

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 3 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°