De câtiva ani încoace, în spatiul cultural românesc a aparut un fenomen. Pe numele sau Dan Puric, acest fenomen, de o imensa popularitate, a început sa stârneasca orgolii ale unor "confrati" în ale culturii, printre care Andrei Plesu si Mircea Dinescu. Reactia acestor doua personaje este definitorie pentru o anume clasa de intelectuali, a carei atitudine, în perioada comunista, a fost una dureros de obedienta. Într-o perioada în care actorul Dan Puric, repartizat la Teatrul din Botosani, încerca sa readuca zâmbetul pe fetele chinuite ale unor provinciali profund ortodocsi, Andrei Plesu cocheta descult, cu practicile sofisticate ale filosofiei indiene, ca membru al miscarii Meditatia transcedentala. Care va sa zica, rigoarea ortodoxiei si învataturile lui Iisus nu erau suficiente pentru perpetua foame (culturala) a marelui filosof, crescut la umbra lui Constantin Noica. Într-o vreme în care Puric suferea crestineste de frig împreuna cu spectatorii sai, spiritul vesnic iscoditor al filosofului Andrei Plesu se înfrupta din deliciile tantrice ale budismului. Dat afara din Partidul Comunist pentru aceste rataciri lubrice de tinerete, Plesu n-a avut demnitatea minimala de a accepta acest lucru, ci a mers dincolo de marginile umilintei rugându-l în scris, nu o data, ci de doua ori, pe Ceausescu sa-l ierte. Ce oare-l deranjeaza pe filosoful Andrei Plesu la discursul lui Dan Puric? Poate faptul ca actorul îsi afirma, fara echivoc, credinta în Dumnezeu, lucru pe care Plesu nu l-a facut niciodata. El doar "îl cauta" pe Dumnezeu printre "cârnati de Plescoi, bufonerii crude, brânzeturi rascoapte, chefuri, hetaire si romante", dupa propriile marturisiri. Cât despre Mircea Dinescu, absolvent al Academiei "Stefan Gheorghiu", acesta si-a facut ucenicia în ale poeziei ca portar la Uniunea Scriitorilor sau deprinzând tainele scrisului în cursul unor exercitii de autoaparare prin redact